Am evadat din lumea dezlantuita a orasului si m-am
indreptat spre locul unde puteam fi aproape de cer...locul drag mie din
copilarie...locul unde puteam redeveni eu...locul unde imi puteam reface aura
energetica...am urcat spre locul unde puteam sa fiu aproape de cer pentru a
putea atinge cu sufletul imensitatea lui si l-am lasat sa pluteasca in voie
alaturi de norii ce se pregateau sa invaluie totul intr-o ploaie de lacrimi
urmata de aparitia unui cer senin din care razele de soare sa poate sa-si faca
simtita prezenta, la inceput timid, apoi cu indrazneala spre a aduce mangaieri
pentru sufletul dornic de iubire pentru iubire...curata si plina de imaginile
clipelor magice petrecute aproape de cer, am coborat spre casa, cu ochii plini
de uimire de frumusetea drumului renascut dupa ploaia de lacrimi...dupa o
binecuvantata cana de lapte, am iesit pe terasa pentru a ma mai bucura de
imaginile pline de magie ale muntelui, ale brazilor si cerului senin...privirea
mi-a fost atrasa de un nor de ceata care isi facea loc din cer spre varful muntelui
cu o repeziciune uimitoare...apoi, incet, incet, brazii erau inghititi de ceata
densa facandu-i sa dispara ca si cum nici nu ar fi existat, semn ca acolo sus,
cerul s-a despicat in doua lasand ca apa sa inghita pamantul...am vrut sa intru
in casa dar o imagine incredibila mi se desfasura in fata ochilor facandu-ma sa
cred ca sunt prinsa intre doua lumi a irealului si realului...doua curcubee,
unul magnific, urias, stralucitor ca o poarta spre cer, o invitatie de a trece
de partea cealalta, intr-o lume aparte, necunoascuta noua, fluturandu-si
culorile de matase, ca o promisiune, ca un zambet de ochi divin... iar celalat
mai palid, rar si misterios, pastelat asemeni unui ecou...am amutit fascinata
de priveliste, neindraznind sa fac vreun zgomot care ar putea risipi minunea...parca
sufletul era invitat sa paseasca catre poarta Raiului...era pentru prima oara
in viata mea cand eram martora unui asemenea fenomen care se desfasura in fata
ochilor... il simteam ca un semn de impacare si bucurie, de speranta si salvare...un
indem spre iubire pentru iubire...acolo unde sufletul simte chemarea de fiecare
data si imi poarta pasii pentru ca sunt parte a locului numit Sarul Dornei...
Se spune ca:
Curcubeul este semnul legamantului si al iubirii... un semn minunat, de la
Cel Vesnic...
Curcubeul, cel mai frumos fenomen din atmosfera, a impresionat omenirea din
toate timpurile fiind considerat un "semn ceresc" care aduce binele,
pacea si prosperitatea.
Curcubeul inseamna pace, pentru ca leaga cerul de pamant.
Este legamantul lui Dumnezeu cu oamenii dupa potop. legamantul ca nu va mai
distruge pamantul prin potop.si a lasat curcubeul ca semn al legamantului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu