Powered By Blogger

decembrie 30, 2012

Noul An sa va aduca… lumina in suflet si motivatia suprema de a exista… o raza de soare… caldura si bunatatea Dumnezeiasca… rasul inocent al copilariei… albul imaculat al zapazii… verdele firului proaspat al ierbii… curcubeul pe bolta sufletului… roua pura a diminetii noului inceput… LA MULTI ANI 2013!!!

Barry White-Just the way You are.

Dave Brubeck - Take Five - 1966

Norah Jones What am I to you? (Lyrics)

Norah Jones - Turn Me On

decembrie 13, 2012

NO COMMENT !!!!

Acum aproape optzeci de ani National Geographic Magazine, SUA, dedica doua numere “Romaniei vrajite”, o perla a Europei de Est si o tara plina de culori, obiceiuri strabune, ospitalitate rar intalnita si un Bucuresti ce “aduce un pic si cu New York”. Descrieri ce trezesc melancolie, zambet, dar si o oarecare tristete, fotografii “de colectie” ce infioara.
Doua numere National Geographic de peste 120 de pagini, pline de fotografii preponderent alb-negru, publicitate la vechi masini Plymouth, frigidere General Electric sau predecesorii “conversilor”, Keds, au ca main story Romania.
O Romanie cu Basarabia lipita de “patria muma”, o Romanie pitoreasca plina de folclor si oameni ospitalieri dar si de nelipsitii tigani mai mult sau mai putin nomazi ce erau deja pripasiti pe meleagurile natale. Se pare ca in acea perioada National Geographic scria articole mult mai ample decat in prezent, cu (si) mai multe fotografii, acoperind atat partile importante din istoria unui popor cat si geografia sa, observatii la nivel personal dar si obiectiv despre oameni, cladiri si obiceiuri.
In 1934, o echipa National Geographic incearca sa ajunga, intr-o masina ce acum este considerata in mod clar “de epoca”, in orasul Sibiu. Era dimineata, praful de sub roti se ridica inalt in timp ce, alene, taranii romani isi manau vitele la pascut. Nu a durat insa mult pana cand masina temerarilor americani s-a impotmolit intr-una din gropile ce inca ne fac faimosi in Europa si in prezent. Chiar si cu ajutorul mai multor trecatori nu au putut despotmoli masina asa ca au trebuit sa inopteze in ea, sub ochii curiosi ai trecatorilor si ai cainilor ce nu pareau prea incantati de prezenta straina. A doua zi insa, cu ajutorul unei duzini de oameni si a unei pereche de cai, au reusit sa scoata autovehiculul din sant si sa porneasca la drum, nu inainte de a fi “omeniti” de romani cu cateva felii de paine si miere, “mana cereasca” pentru ei.
Asa incepe articolul de peste 50 de pagini dedicat Romaniei, in anul 1934. Un inceput care, probabil, s-ar potrivi si in prezent, daca ai incerca sa treci prin anumite catune pierdute de lume, de printre dealuri, unde strazile nu au auzit de pavaj si unde taranul roman inca mana caruta cu boi pe poteci de padure. Echipa National Geographic avea sa petreaca mai multe luni in Romania, pentru a observa cat mai multe lucruri relevante despre tara. Autorii articolului remarca inca din prima pagina influentele culturale ale tuturor cotropitorilor ce au invadat, cu sau fara succes, tara noastra de-a lungul secolelor – romanii, hunii, tatarii, turcii – toti si-au lasat marca asupra poporului. Bucurestiul acelor vremuri era parca rupt complet de restul tarii, remarca autorii articolului. “Desi Paris poate reprezenta Franta, Bucurestiul nu prea se potriveste cu restul Romaniei. Aceasta capitala nu are aproape nimic in comun cu restul tarii. Este un oras vesel, cosmopolit, deseori numit «Micul Paris» din Balcani”. Arcul de Triumf era deja inaltat, construit cu ocazia incoronarii Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.
“Strazile orasului sunt aglomerate cu femei frumoase si imbracate cu gust, ofiterii de politie stralucesc in uniformele lor iar strainii contrasteaza uneori cu tiganii jerpeliti si taranii romani imbracati in portul lor traditional. Restaurantele si cafenelele, aproape tot timpul pline, rasuna pana in strada de dialoguri politice si barfe”, noteaza National Geographic 1934. La fel ca schimbarea garzii din Paris, care are loc si in prezent, aveau loc si in Bucurestiul acelei vremi parade militare regale, deschiderea Parlamentului de catre rege si o defilare demna de orice basm de Petre Ispirescu – caleasca regala, cu sase cai albi, strabateau strazile orasului sub privirile uimite ale trecatorilor. “Iarna ni s-a parut amuzant sa inchiriem o sanie cu zurgalai manata de cai si condusa de un birjar cu o caciula mare de blana si mantie de catifea. Inca mai sunt cativa birjari ce traiesc in Bucuresti si care se numesc Scopiti, acum aproape pe cale de disparitie. Barbatilor li se permite sa se casatoreasca dar la nasterea primului lor copil, acesta este sterilizat”. In acele vremuri George Enescu incanta inca Romania cu rapsodiile sale (el a decedat in 1955 – n.r.) si era asteptat “cu casa inchisa” si la Bucuresti. Per total, muzica buna strabatea strazile Capitalei tarii. “Am ascultat un dans fascinant al tiganilor, compus de un muzician roman foarte popular si care poate rivaliza cu oricare din lume. Il cheama Enescu, compozitor si violonist ce este asteptat in multe orase din Europa si America, dar nu cu mai multa iubire decat in tara natala. El ii incanta pe bucuresteni cu concertele sale in fiecare an”, noteaza National Geographic. Pe malul Dambovitei se intindea in perioada interbelica o piata mare unde comerciantii, ambulanti sau ce inchiriau magazine, insurau marfurile. Pentru ca multi nu stiau sa citeasca, multe magazine aveau atarnate placi cu produsele ce puteau fi gasite si cumparate inauntru. In jurul Bucurestiului, terenurile semanau cu cele din Kansas, de unde venea echipa National Geographic. Romania era una dintre putinele tari din Europa unde taranii purtau in mod curent haine populare. “Taranii romani sunt intotdeauna extrem de placuti. Tot timpul politicosi, veseli, muncesc mult desi deseori ineficient. Muncesc mult in padure si pe campii, pe ogoare, dar intr-o maniera primitiva, folosind uneltele stramosilor lor”, noteaza National Geographic, editia SUA din 1934. “In Predeal, unde am stat la o mica vila, am fost impresionati de modul de a spala al romanilor. Aruncau hainele intr-un cazan mare unde duceau apa aproape de clocot apoi le scoteau si le frecau de lemne speciale. Desi foarte rudimentar, hainele au iesit cum nu se poate de albe si curate. Apoi, cu un fier incalzit cu carbuni, le-au calcat si au iesit mai bine chiar decat cu aparatele electrice de care gospodinele din America sunt atat de dependente”. Din punct de vedere politic, dupa Primul Razboi Mondial, Romania a ales precum majoritatea tarilor din regiunea “partea de Est”. Marii proprietari au fost expropriati si hectare intregi au fost date taranilor pe bani putini. Rezultatul a fost ca acestora din urma le-a fost data mai multa putere ca niciodata. Marilor proprietari le-au fost oferite obligatiuni in schimbul terenurilor insa dupa 1926 moneda nationala s-a depreciat puternic asa ca acestea nu mai valorau aproape nimic la acea data. Taberele de tigani
In acele vremuri, tiganii inaltau multe tabere in Delta Dunarii. “De departe, tiganii pot parea un popor nomad romantic, placut. De aproape insa, cand ii vezi mizerabili si imbracati in carpe rupte, realizezi cat de departe este realitatea de mistic. Insa muzica lor este minunata. La aproape orice colt de strada poti intalni cate unul care este gata sa iti cante melodii din vioara pentru cativa lei”.
“Iarna mi-era mila de copiii tigani care, pe jumatate goi, cerseau la un colt de strada. M-am lecuit insa repede dupa ce i-am vazut pe doi dintre ei razand fericiti si zdranganind buzunarele pline de bani”. Unele lucruri, se pare, nu se schimba nici cu trecerea deceniilor. Constanta, cel mai mare port al tarii, pastra inca urme ale ocupatiei turce, mai ales in hainele unora dintre muncitorii de acolo. “Romania este una dintre tarile cu cea mai ridicata productie de petrol din lume, fiind intrecuta in 1932 doar de SUA, Uniunea Sovietica si Venezuela. Mii de barili de petrol sunt incarcati si trimisi spre export din Constanta, Galati si Braila”, nota National Geographic. Din pacate, in 1934. Principalele piete de desfacere pentru petrol erau Turcia, Egipt, porturile Mediteraneene dar si din Europa de Vest. Din Constanta se livrau si cantitai mari de grane. Inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, Balcic facea parte, de asemenea, din Romania. Acolo Regina Maria “a construit un superb palat de vara ale carei gradini sunt minunea coastei de est. Ne-a placut si Eforia, o statiune relativ primitiva dar unde am putut face baie in Marea Neagra, uitandu-ne la infinit la culorile in schimbare ale apei”. La Valcov, autorii National Geographic au fost incantati sa descopere “un pamant mai rusesc decat in Rusia”. “Valcov este ca o mica Venetie, canale de apa strabatand orasul pe toata lungimea lui. Pescarii pleaca la rasarit si se intorc la apus cu barcile pline de pesti. Pe sezon sunt prinse circa 18.000 de kilograme de peste, dintre care circa 5.000 kg sunt sturioni care ofera caviar, valoros. La New York, pretul pentru micile oua negre este foarte ridicat. Acesta era locul cel mai bogat in caviar din Rusia pana cand Basarabia a devenit parte componenta din Romania in 1918”, subliniaza autorii articolului. Transilvania interbelica
“Odata ce am intrat in cateva orase din Transilvania, diferentele au devenit clare deoarece aceasta provincie, candva parte din Ungaria, a decis sa devina parte din Romania dupa razboi. Se pot vedea costume unguresti si saxone purtate de barbati inalti cu trasaturi maghiare. Deseori arhitectura este diferita de restul Romaniei, casele avand o alura germanica. Peste tot, semnele sunt in trei limbi – romana, germana si ungureste”. Autorii articolului descriu, in cuvinte de lauda, Brasovul si a sa “Biserica Neagra” plina de carpete turcesti rare, dar si Sibiul (Hermannstadt) cu cladiri frumoase, muzee si biblioteci care atrag multi oameni de cultura si Sighisoara, “adevarata bijuterie, fortareata medievala pastrata aproape intacta de-a lungul timpului”. “Ar fi un pacat sa mergi in Romania cu trenul. Daca mergi cu automobilul, desi s-ar putea sa ai probleme cu strazile si indicatoarele, te poti bucura de privelisti minunate si, de asemenea, de ospitalitatea oamenilor. Deseori este bine sa mananci feluri traditionale, cum ar fi asa-zisele «sarmale» cu «mamaliga». Aceasta din urma este considerata mancarea saracilor in Romania”. Mergand cu masina prin Transilvania, autorii National Geographic au gasit reminiscente (intre timp disparute) ale tribului Turanian, trib invaluit in mister. Se presupune ca acestia ar fi facut parte din armatele cotropitorului Attila, ale carui hoarde se retrageau in est.”Casele acestora sunt construite din busteni si portile din lemn aduc in mod clar aminte de civilizatiile asiatice. Ne-a fost greu sa ne descurcam in aceasta zona pentru ca multi nu vorbeau nici romana nici engleza”.
In calatoria lor spre Moldova, echipa National Geographic a nimerit intr-un catun “de patru-cinci case” unde se sarbatorea o nunta. “Erau atat de curati, fericiti, fara nicio grija, incat problemele financiare si Marea Depresiune (terminata in 1933 – n.r.) pare sa fie la milioane de mile distanta. Erau aratosi in hainele lor de sarbatoare, cele mai frumoase pe care le-am vazut in Romania”. Autorii remarca si croiala hainelor, a broderiilor si subliniaza ca “intreaga lume” cunoaste maiestria romanilor in cusatura, croiala sau pictura populara. In acea vreme, haine croite in lungile ierni se vindeau la preturi mari peste tot in lume. “Olaritul este la fel de primitiv dar si minunat ca cel al nativilor indieni din America”.
Moldova si minunile sale (inca) ascunse Europei Segmentul din articolul publicat in 1934 privitor la regiunea de nord-est a Romaniei se potriveste foarte bine si in 2012. O serie de intrebari retorice ar trebui, probabil, sa dea de gandi Ministerului Turismului.
“Dar ce stie lumea despre bogatia bogatiilor arhitecturale si artistice din Romania – manastirile medievale, fortificate? De ce nu vin turistii aici sa se bucure de frumusetile monumentelor bizantine, asa cum se duc sa vada moscheile din Istanbul, de exemplu? De ce atat de putini oameni au vizitat si au povestit despre manastirile ce inglobeaza atata istorie si legenda? Simt ca insusi poporul roman este putin constient de valorile pe care le are in Moldova, de manastirile ce salasuiesc acolo”. Autorii articolului au facut atunci, poate cea mai buna reclama posibila Romaniei descriind, in termeni aproape poetici, senzatiile traite la vederea minunatiilor vazute in Bucovina si Moldova. Manastirile inaltate de Stefan cel Mare, unicul albastru de Voronet si picturile de o minutiozitate remarcabila sunt considerate “remarcabile si aproape de incredibil”. Mai mult, locul in care domnitorii de alta data le inaltau era “linistit, departe de orase”, astfel incat linistea era ca dintr-un templu. Legenda sagetii lui Stefan cel Mare si a copacului unde s-a inaltat ulterior Putna este descrisa exact cum o citeam cand eram copii. La Sucevita traia pe atunci un preot care, considera autorii, era probabil “oaia neagra” a tagmei sale. El avea o pisica neagra pe care o striga “Satana”. Venea si pleca atunci cand ii spunea preotul, asa cum sta bine oricarui animal de casa. Din alte regiuni, autorii descriu in aceiasi termeni si Manastirile Neamtu si Cozia, precum si bibliile rare pe care le gazduiau. Descrierea preotului care, cu piosenie, batea in clopot cu regularitate, impresioneaza. Autorii incheie articolul, in cea mai mare parte pozitiv, pe un ton elogiator care, probabil, nu ar strica nici in prezent. “Si astfel, in vaile adanci pline de fagi si stejari si pe crestele inalte ale Carpatilor, se afla aceste rare comori de o frumusete incomparabila, invaluite intr-o atmosfera de romanta legendar-medievala ce abia asteapta sa incante pe cel ce are curiozitatea sa le caute”.

Imnul Daciei 01

decembrie 10, 2012

OZN - DOSARUL ALBASTRU - Arhivele rusești se deschid

Top secret. Întâlniri intergalactice 15 august 1978. Oficial, în complexul orbital "Saliut-6 - Soiuz-29”, totul se desfășura conform pla¬nu¬lui, fără evenimente deosebite. Neoficial însă, co¬mandantul stației, cosmonautul Vladimir Kovalionok, lua legătura cu Centrul de control al misiunii de pe Pă¬mânt: "În dreapta luminatorului am observat un obiect foarte luminos, alb, de formă circulară. A staționat o perioadă lângă stație, apoi s-a rotit lent de câteva ori în jurul nostru, ca și cum ne-ar fi studiat. După care a dispărut în mare viteză”. În jurnalul de bord, pilotul Kovalionok a desenat o schiță a ciudatului obiect, descriindu-i mișcările neo¬biș¬¬nuite. În aceleași pagini, se găsește și mărturia cole¬gului său, cosmonautul Alexandr Ivancenkov. La în¬toar¬¬cerea lor pe Pământ, toate aceste date au fost pre¬luate de către o comisie specială și secretizate, iar cos¬mo¬nauților li s-a interzis să vorbească despre acest su¬biect. Chiar și astăzi, după 30 de ani, autoritățile în drept din Rusia evită să facă comentarii asupra comu¬ni¬cării emise de cosmonauți în acea zi, despre bizara întâlnire.
Generalul Vladimir Kovalionok, declarat de două ori erou al Uniunii Sovietice, cel care a petrecut peste 200 de zile în spațiul cosmic, susține că toți astronauții care au fost lansați în cosmos au avut parte de ex¬pe¬riențe similare. Din anumite motive însă, aceștia con¬tinuă să păstreze tăcerea. "Eu, personal, am văzut mai multe OZN-uri în spațiu, de diverse forme și dimen¬siuni. În cel de-al treilea zbor în spațiul cosmic, efec¬tuat din 12 martie până pe 26 mai 1981, la bordul navei «Soiuz T 4», am fost martorul unui eveniment ce pare incredibil. Priveam prin geamul luminatorului, când, deodată, am văzut un obiect zburător ciudat. Mișcările sale erau bruște, neobișnuite pentru o navă cosmică. Se oprea, staționa câteva secunde și pornea subit, schim¬bându-și traiectoria inițială. L-am strigat pe co¬legul meu, inginerul Viktor Savinîh, să aducă repede aparatul de filmat. Dar exact când acesta se pregătea să filmeze, obiectul a explodat, lăsând în urma lui doar un nor de fum, care s-a divizat în două părți, unite între ele. Forma lui era de halteră. Imediat am luat le¬gătura cu Centrul de control și am ra¬portat evenimentul. După câ¬teva ore a venit și lămurirea. Chipurile, ex¬perții înregistra¬seră exact la ora la care ra¬portasem noi ex¬plozia o emisie puternică de ra¬diații. Nici eu, nici colegul meu nu am crezut expli¬cația. Nu știu ce s-a în¬tâm¬plat în realitate în acea zi, dar, în mod categoric, acel obiect nu a fost rodul ima¬gi¬nației noastre”. "Dosarul albastru” conține sute de ase¬me¬nea mărturii, fă¬cute nu de oameni obiș¬nuiți, fă¬ră pre¬gătire specială, ci de cos¬mo¬nauți, piloți și mi¬litari, oameni cu ex¬pe¬riență, care pot face dis¬tincție între un obiect zburător ciudat și orice alt fe¬nomen na¬tu¬ral. După că¬derea cortinei de fier, toate ma¬terialele faimosului do¬sar au intrat în posesia cosmonautului Pavel Popovici, general-maior al avia¬ției sovietice, fost președinte de onoa¬re al Academiei de Ufologie Aplicată din Mos¬cova. În urmă cu câțiva ani, astronautul rus a dezvăluit un fapt cu mult mai tulburător: vânătoarea de OZN-uri era una dintre misiunile armatei so¬vie¬tice. Vânătoarea de OZN-uri Primul incident grav care a determinat armata so¬vietică să acorde atenție specială problemei OZN-urilor a fost cel care a pus în primejdie capi¬ta¬la rusă. Totul s-a petrecut în vara anului 1961, lângă localitatea Rî¬binsk, aflată la mai puțin de 100 de kilometri de Mos¬co¬va. Potrivit declarațiilor con¬semnate de militari, un obiect de mari dimensiuni, însoțit de câteva aparate ne¬identificate mai mici, a apă¬rut deodată deasupra ora¬șului, la o înălțime de apro¬xi¬mativ 20 de kilometri.
Imagini din „Dosarul albastru” La Co¬mandamentul militar cen¬tral din Moscova s-a dat alarma. Ofițerii de la centura de apărare antiaeriană din jurul capitalei au primit or¬dinul de a lansa o salvă de proiectile împotriva forma¬țiu¬nilor neidentificate și ne¬semnalate pe ecranele-radar. Dar toate rachetele lansate explodau înainte de a-și atinge ținta, la o dis¬tanță de trei kilometri. Ofițerii au realizat, cu stupoare, că siste¬mul electronic de ghidare și control de la sol al ra¬chetelor fusese neutralizat și preluat de către OZN-urile mai mici. "Jocul” periculos s-a oprit și legătura cu ra¬chetele s-a restabilit abia când modulele ansamblului neidentificat au dispărut de pe cer, cu o viteză colosală. Incidentul de la Rîbinsk este similar celui petrecut în septembrie 1964 în Statele Unite, când racheta Atlas a fost distrusă de un obiect neidentificat. Lansată pen¬tru un zbor de testare de la Baza aeriană Vandenberg, din California, racheta străpungea cerul cu o viteză de peste 20.000 km/oră când, deodată, un obiect misterios ce semăna cu un OZN a început să se învârtă în jurul ei. Aparatul de zbor de origine necunoscută a emis raze luminoase, lovind racheta de mai multe ori. Apoi, ciu¬datul obiect a dispărut la fel de brusc cum apăruse. Grav avariată, racheta Atlas nu a mai răs¬puns la co¬menzi și s-a prăbușit în largul Oceanului Pa¬cific. La câ¬teva zile, locotenentul Robert Jacobs, cel care supra¬veghease misiunea, a fost chemat la Comandamentul central al bazei. I s-a ordonat să îi instruiască pe toți mem¬brii echipei sale să păstreze tăcerea și toate do¬vezile să fie strânse și predate. Abia după 20 de ani, loco¬tenentul Jacobs a îndrăznit să relateze incidentul. După asemenea "ciocniri” neplăcute, petre¬cu¬te nu numai în spațiul aerian sovietic, dar și în alte țări, armata rusă nu mai putea ignora exis¬tența obiectelor zburătoare de origine necunos¬cută, care se arătau tot mai des. La Statul Major de la Kremlin soseau perio¬dic zeci de rapoarte, atât ale ofițerilor flotei și aviației, cât și ale cos¬mo¬nauților, în care se susținea că astfel de întâl¬niri puteau periclita chiar siguranța națională. În 1978, premierul sovietic Alexei Ko¬sîghin pro¬pu¬nea în¬ființarea unei grupări speciale pen¬tru stu¬dierea feno¬me¬nului OZN.
Vladimir Kovalionok Astfel, a fost cre¬ată organizația cu nu¬mele de cod "Setka” (Nă¬vo¬dul), al cărei program a fost împărțit în două di¬rec¬ții paralele. "Setka ști¬in¬țifică” se ocupa cu stu¬diul fenomenelor atmosferice și cosmice neo¬bișnuite, iar "Setka de apă¬ra¬re” avea ca misiune studiul impac¬tului acestor fe¬no¬mene necu¬nos¬cute asupra funcțio¬nării echi¬pa¬mentelor militare și asupra personalului din Ministerul Apărării. Conform afirmațiilor generalului Pavel Po¬po¬vici, cel care a studiat arhiva "Dosarului al¬bas¬tru”, din¬colo de scopul științific se afla, de fapt, un interes mult mai pragmatic: capturarea și studierea armelor eventualelor civilizații ex¬tra¬terestre, în fața cărora mașina sovietică de război se dovedea neputincioasă. "Deși denumirea oficială a organizației se schimba periodic, în mod strategic, din «Setka» în «Orizont» sau "Galactika”, obiectivul ei rămânea același: capturarea OZN-urilor. Dar de fiecare dată, aceste tentative se soldau cu un eșec”, susține generalul rus. În pragul unui război nuclear În anul 1982, un caz de o gravitate maximă a pus în stare de alertă întreaga conducere de la Kremlin. Ziua de 28 octombrie putea deveni începutul unui război nu¬clear. Incidentul s-a produs în apropiere de granița cu Po¬lonia, într-o regiune militară de o importanță stra¬te¬gică maximă. Deasupra bazei sovietice de rachete nu¬clea¬re, situată în regiunea Munților Carpați (astăzi în Ucraina de Vest), deodată au apărut opt obiecte lumi¬noase. Se roteau în jurul punctului de comandă, co¬bo¬rau la o înălțime foarte joasă și se ridicau brusc, cu o viteză incredibilă. Printr-o metodă necunoscută, obiec¬tele zburătoare neidentificate au pus stăpânire pe întreg sis¬temul de control și ghidare, dând comanda de lan¬sare a rachetelor nucleare. Pe panoul tehnic, butonul de începere a operațiunii s-a aprins, declanșând deschi¬derea trapelor de acoperire a puțurilor subterane în care erau poziționate rachetele. Ultimul pas pentru declan¬șarea lansării era introducerea unui cod ultrasecret.
Fotografii de arhivă O depeșă de maximă urgență a fost transmisă către Statul Ma¬jor General al Armatei. Pes¬te câteva minute, de pe ae¬ro¬dromul militar din Ujgorod din Ucraina au decolat cinci avioane supersonice de inter¬cep¬tare MIG-21, do¬tate cu rachete aer-aer. Dar până ce avi¬oanele să ajungă la des¬tina¬ție, obiectele zbură¬toa¬re neidentificate au abandonat operațiunea, nereușind să de¬codifice parola de acces și au dispărut de pe cer cu o viteză fantastică. Incidentul, considerat de forță majoră, a fost relatat de 36 de ofițeri ai bazei de ra¬chete nucleare. Mărturiile lor stau drept dovadă în dosarul ce a ajuns pe biroul coman¬dan¬tului Statului Major Ge¬neral al armatei sovietice. În ur¬ma a¬ces¬tor incidente, ex¬per¬ții orga¬ni¬zației "Setka” au ajuns la o concluzie îngri¬jo¬rătoare: nu ei erau cei care stu¬¬¬¬diau aceste fenomene i¬nex¬¬¬pli¬cabile, ci, mai degrabă, ei erau cei studiați. A¬ceasta a fost una dintre ipo¬tezele emi¬se recent de către co¬lo¬nelul Alexandr Plaksin, ex¬pert ști¬ințific în cadrul pro¬gra¬mului "Setka”, în perioada 1979-1991. "Deși, la vre¬mea res¬pec¬tivă, existau mai multe teo¬rii despre ori¬ginea OZN-urilor, după mai bine de 30 de ani, am ajuns la con¬cluzia că aceste apariții sunt rezultatul activității unei civilizații ne¬pământene extrem de avan¬sate. Fie pe planeta noastră există și o altă inteligență, într-o lume paralelă, fie de undeva, din cos¬¬mos, cineva ne urmărește atent”. Triunghiul rusesc al Bermudelor Regiunea Voronej es¬te una dintre cele mai enig¬matice zone din Ru¬sia, denumită de specia¬liștii în ufo¬logie "Triun¬ghiul ru¬sesc al Bermu¬delor”. Încă din anii '70, de aici se raportau cele mai multe apariții ale unor obiec¬te zburătoare neiden¬tifi¬ca¬te, ale unor feno¬mene inexpli¬ca¬bile, care înspăi¬mân¬tau populația. Bineîn¬țeles, de¬cla¬¬rațiile marto¬rilor erau clasi¬ficate și se¬cre¬tizate, la televi¬ziune sau în presă su¬biectele referitoare la posi¬bilitatea exis¬tenței unor for¬me de viață extra¬te¬restră fiind cu desă¬vâr¬șire interzise. Și totuși, în 1982, un caz șocant a scăpat exerci¬țiu¬lui de control al cen¬zu¬rii mass-media și a fost pu¬blicat în revista "Știință și tehnică pen¬tru tineret”.
Gen. Pavel Popovici Totul s-a petrecut în tabăra de vară pen¬tru copii "Mesteacă¬nul”, nu departe de orașul Borisoglebsk. În¬tr-una din zile, un grup de băieți în¬soțiți de doi profesori, au plecat în dru¬meție pe unul din dealu¬rile aflate la câțiva kilometri distanță de cabană. Nu mai aveau mult până să ajungă pe culme când, deodată, au zărit pe cer un obiect rotund, roșia¬tic, care a trecut cu mare viteză peste capetele lor, dis¬părând du¬pă deal. După câteva minu¬te, în fața lor, la o distanță de aproximativ 50 de metri, a apă¬rut un grup de patru "oa¬meni” foarte ciu¬dați. Sta¬tura lor era gigantică, de trei-patru metri, cu o constituție firavă. Se de¬plasau foar¬te ușor, ca și cum ar fi plutit dea¬supra pă¬mân¬tului. După spuse¬le martorilor, ființele a¬veau trei ochi, unul dis¬pus deasupra celorlalți doi. Mâinile lor erau foarte lungi și umerii aplecați în față. Copiii au țipat îngroziți și au rupt-o la fugă la vale, către cabană. În¬torcând capul, au văzut că ființele nu au pornit în urmărirea lor, ci, din contră, s-au întors și s-au îndreptat către direcția de unde veniseră. Uluitoarea întâlnire a fost confirmată și de cei doi adulți, însă povestea a fost primită cu neîn¬credere și zâmbete. Și poate că totul ar fi fost dat ui¬tării, dacă în aceeași după-amiază câțiva profesori nu ar fi văzut cu ochii lor, nu departe de cabană, un obiect zburător stra¬niu. Stătea nemișcat la o înălțime de câți¬va metri dea¬supra solului, părând a urmări mișcările din interiorul taberei. Contrariați, profesorii s-au îndreptat către ciu¬datul aparat, dar nu au apucat să facă câțiva pași, că OZN-ul a început să lanseze niște raze strălucitoare în direcția lor. Totuși, era clar că in¬tenția nu era de a-i lovi ci mai mult de a-i avertiza. Apoi obiec¬tul s-a înăl¬țat cu viteză și a dispărut în văz¬duh. Profesorii au des¬coperit că locul în care loviseră razele era complet ars. După trei ani, în Statele Unite apărea cartea ce¬lebrului astronom și ufolog Jacques Vallée, "Cronicile OZN-urilor din Uniunea Sovietică: Samizdatul cos¬mic”, în al cărei cuprins se afla și incidentul din tabăra de copii din Voronej. Ca o confirmare a straniilor apariții din tabăra "Mes¬teacănul”, recent, colonelul de aviație Ale¬xandr Kopeikin a relatat că, în același an, lân¬gă aerodromul mili¬tar Borisoglebsk, piloții sovietici s-au con¬frun¬tat cu fenomene simi¬lare. "Timp de peste 30 de ani, des¬pre acest eve¬niment s-a vorbit ca despre un accident. De fapt, a fost un atac. Un atac extraterestru. În ziua de 20 august, pilo¬tul instructor, loco¬te¬nen¬tul Ivanov, în timpul zborului de antre¬na¬ment alături de cursan¬tul Saijin, a ra¬por¬tat: «Pe direcția nord-vest, la altitu¬di¬nea de 2000 de metri, în fața noas¬tră, se vede un obiect strălucitor». Lo¬co¬te¬nen¬tul nu a mai aș¬tep¬tat răspunsul ofițe¬rului de la turnul de con¬trol și a pornit cu toa¬tă vi¬teza în urmă¬rirea ciu¬datului aparat. Când avionul MIG 21 s-a apropiat de obiectul neidentificat, piloților li s-a părut că OZN-ul zboară foarte încet. Dar, deo¬dată, viteza sa a crescut uluitor, îndreptân¬du-se țintă către sol, ca un ka¬mikaze. În acel moment, când loco¬tenentul Iva¬nov relata ce se petrece, legătura radio s-a în¬trerupt. Am sărit de la biroul de recepție radio și am fugit afară, pe pistă. Alături de mine, cu ochii țintă pe cer, mai erau încă șase ofițeri. Am văzut cum aparatul nostru de zbor se pre¬gătește, în mod straniu, de ate¬rizare. A coborât trenul de ate¬rizare, a re¬a¬lizat un viraj lin pentru a se putea încadra pe pista care se des¬fă¬șura la apro¬ximativ un kilometru dis¬tanță. S-a aplecat pe una din aripi și, brusc, viteza a scăzut peste normal și avionul s-a prăbușit pe câmpul de lângă ae¬ro¬¬drom. A fost ca și cum o forță teribilă l-a oprit, ca și cum ci¬neva l-ar fi apucat de coadă, deși în spatele lui nu se zărea nimic”.
Cosmonauții Kovalionok și Savinih Cei doi piloți de la bordul aparatului MIG-21, ins¬tructorul și cursan¬tul, au murit pe loc. Ime¬diat, la locul "acciden¬tului” au sosit echipele de intervenție și salvare. După câteva ore, locul era deja înțesat de echi¬pele spe¬ciale ale organi¬za¬ției "Set¬ka”, care strân¬geau cu ma¬ximă atenție toate dovezile. "Deși ac¬cesul în zo¬nă fusese limitat, urmă¬ream întreaga scenă de pe pis¬tele aerodromului. Deo¬dată, la o distanță de 150-200 de metri depărtare de lo¬cul prăbușirii, am văzut o ființă de o înălțime in¬cre¬dibilă, de aproximativ patru metri. Se uita în direcția «accidentului». Echipa «Setka» a luat-o la fugă, pe câmp, către ciudata ființă, care s-a întors încet și, în câteva clipe, a dispărut. Eve¬nimentul acelei zile pentru mine a rămas un mister. Cert este însă că pilotul Iva¬nov și cursantul Saijin au fost vic¬timele unui atac al unei nave de origine ne¬pămân¬teană. Într-adevăr, pro¬babil că cei doi piloți ar fi fost și astăzi în viață dacă nu ar fi pornit în urmă¬rirea OZN-ului. Am văzut de multe ori asemenea apa¬rate neidentificate și pot spune că, doar atunci când sunt provocate, ri¬postează”, a declarat colonelul Ale¬xandr Kopeikin. Afirmațiile sale sunt susținute de mărturiile mai multor ofițeri de avia¬ție, declarații care astăzi se găsesc în același "Do¬sar albastru”. Norul ucigaș După straniul accident, Mi¬nisterul Apărării a emis un ordin în care cerea tuturor piloților care decolau de pe pistele aerodromului de la Bori¬soglebsk să întoc¬meas¬că un raport detaliat al fie¬cărui zbor efectuat. Ac¬tivi¬tatea din zona Voronej era atent monitorizată de că¬tre cercetătorii și militarii orga¬nizației "Setka”. Cu toa¬te acestea, nici straniul fe¬nomen ce urma să se pe¬treacă în toamna anului 1984 nu a putut fi explicat. Sau, dacă au existat ipoteze care ar fi putut clarifica ce¬va în "Dosarul albastru”, acestea nu au fost făcute pu¬blice. 9 septembrie 1984. La ora 16 și 10 minute, de la sol se putea observa, cu ochiul liber, un obiect imens, ca un nor negru, ce stătea ne¬miș¬cat, suspendat deasu¬pra ae¬ro¬dromului Borisoglebsk. S-a stabilit că "norul” se afla la o altitudine de apro¬xi¬ma¬tiv 7000 de metri. Pe ecra¬nele radarului de scanare cir¬culară au apărut do¬uă obiec¬te, aparent două avioane. Când operatorul radio a în¬cer¬cat să raporteze eveni¬men¬tul, transmisia radio a fost perturbată de semnale parazite cu aceeași frec¬ven¬ță. Ulterior, lo¬cuitorii zonei au de¬clarat că atât posturile radio de pe undele medii și lungi, cât și echi¬pamentele de te¬le¬fonie au fost bruiate de un zgomot puter¬nic. Având în vedere caracterul neobiș¬nuit al si¬tuației și perico¬lul în care se puteau afla cele două avi¬oa¬ne ob¬servate pe ra¬dar, comandantul aero¬dro¬mului, Alexandr Ko¬¬peikin, fără a mai aștepta per¬misiunea superiorilor, a trimis pen¬tru intercep¬tare un avion la bordul căruia se aflau doi piloți. Ajungând la apro¬xi¬mativ același nivel cu ciu¬datul nor negru, pi¬loții au ra¬portat că di¬men¬siunea lui este mult mai mare decât se putea observa de la sol. Avea o înălțime de apro¬xi¬mativ 400 de metri și o lungime de peste un kilo¬me¬tru.
Col. Alexandr Plaksin De¬și au cercetat în¬treaga zo¬nă în cău¬ta¬rea celor do¬uă avioane, piloții nu au reușit să dea de ur¬ma lor. Hotărându-se să străbată no¬rul pe verticală, piloții au ridicat avionul la o altitudine de 7500 de metri. Dedesubt nimic peri¬culos nu părea să se pe¬trea¬că. Au început picajul direct în nor. Dar de îndată ce au pătruns în ceața densă și neagră, piloții au fost asurziți de un țiuit îngrozitor, ca o sirenă, provo¬cân¬du-le dureri de cap insuportabile. "De 18 ani zbor, am traversat, în cursele mele, furtuni teribile, dar o asemenea expe¬riență nu am mai trăit”, relata pilotul Garbunov în măr¬turia sa ulterioară. "Un vârtej extrem de puternic ne atrăgea ca un magnet, zdruncinând cumplit avio¬nul. Am crezut că aparatul nu va rezista și se va rupe în bucăți, odată cu mine. Capul mi se lovea de cabină. Cu eforturi uriașe, am reușit să întoarcem avionul și să ieșim din nor. Și de îndată ce am părăsit zona aceea nebuloasă, totul s-a oprit. Și vântul pu¬ter¬nic, și țiuitul asurzitor. Sunt convins că acel nor nu era o manifes¬tare a unui fe¬nomen natural atmos¬fe¬ric, ci, poa¬te, un fel de armă meteorologică a unei alte civi¬lizații, cu siguranță ne¬pă¬mântene”. Oficial, în 1991, după destrămarea Uniunii So¬vie¬tice, organizația "Setka” și-a încetat activitatea. Sau poa¬te și-a schimbat doar numele. Deși parte din infor¬mațiile cuprinse în "Dosarul albastru” au fost dese¬cretizate, ar fi totuși naiv să credem că ofițerii ruși au povestit tot ceea ce știau. Cert este că "jocurile” arma¬tei sovietice cu fenomenele și obiectele necunoscute s-au dovedit a fi foarte periculoase. Și asta pentru că, un¬deva în Univers, există o civilizație, probabil supe¬rioară celei umane, care nu se lasă observată, studiată și, cu atât mai puțin, manipulată.

decembrie 07, 2012

Mesaj dintr-o lume demult apusa…

ESEU … 

...am fost în acea lume diferită de a noastră, o lume de mult uitata, a celor ce au fost şi-au dispărut dar prezenţa Lor este încă vie prin tot ce a rămas din Timpul Lor şi mai ales prin Credinţa Lor, acea Credinţă care trebuia înţeleasă şi simţită de urmaşii Lor, de generaţiile care au urmat… Am urcat muntele fără să simt nici o urmă de oboseală, parcă grăbită să ajung acolo unde simţeam că sunt aşteptată, acolo de unde am fost chemată, erau mulţi oameni dar Eu nu i-am văzut, eram singură şi trebuia să ajung în interiorul muntelui, acolo unde sufletele celor care au apus au săpat ajutaţi de Credinţă şi braţe să dureze un Lăcaş Sfânt unde să se poată ruga în linişte, în singurătate, numai cu ei, numai cu sufletele lor… acolo l-am aflat pe Călugărul Daniel… acolo am descoperit chilia Moşului… acolo în acel loc am pătruns şi am stat cu ochii deschişi pentru a-i putea descoperi şi simţi, clipe ale Timpului Lui, în stânca unde nu poţi înţelege şi vedea decât dacă ai Credinţă şi Sufletul curat… acolo am descoperit şi înţeles semnificaţia pietrelor aşezate anume pe munte… acolo am fost EU şi numai EU în toate Timpurile Mele… dar până acolo am trecut printre bolţile pomilor încărcaţi de floare albă… m-am scăldat în cele patru vânturi… am luat cu mine verdele crud al naturii în priviri… am ieşit din stânca unde m-am născut a doua oară şi-am coborât pe cărarea muntelui străjuită de cei ce-au fost şi le-am auzit strigătul de luptă şi-am simţit pulberea cum se ridică sub bătaia copitelor aprigilor cai… acolo am auzit larma făcută de scuturi… de săbii… de armuri… acolo am auzit gemetele Lor… acolo m-am contopit cu Ei şi am simţit durerea, fericirea şi am înţeles că exist… acolo unde se află CETĂŢUIA NEGRU VODĂ… Mai târziu mi-am îndreptat paşii spre NĂMĂIEŞTI unde civilizaţia şi-a pus amprenta reducând astfel din unicitatea acelui Lăcaş în care cei ce-au fost reuşiseră să înfăptuiască Locul Sfânt unde cei mulţi se adunau întru’ Credinţă pentru a mulţumi Celui Drept pentru lucruri înfăptuite… sunt răvăşită… sunt răscolită… o mare parte din mine a rămas acolo … în munţi… în stâncă… în ruga celor ce mai au Credinţa lăsată cu Sfinţenie spre nemurire… am luat cu mine Credinţa stâncii pe care am mângâiat-o în neştire … am simţit-o cum m-a pătruns prin vârful degetelor ce le-am purtat cu duioşie, cu sufletul, cu gândul, cu inima, cu existenţa mea… cu toată fiinţa mea… am îmbrăţişat cu gândul Stânca şi Credinţa… şi mi-am contopit trupul cu Sfânta Stâncă simţind-o adânc… înalt şi mi-am lăsat sufletul purtat în ascultarea şoaptelor ce izvorau din munte… DA, AM FOST DIN NOU VALAHĂ ÎN TIMP ŞI SPAŢIU… şi numai EU şi STÂNCA ne-am şoptit un LEGĂMÂNT… şi m-am renăscut din Stâncă… din vuietul Strigătului de Luptă al Celor ce au fost Strămoşii Mei…Dacii…Da sunt o Daca…sunt o Valaha.. (Lorelei, satul Cetateni, septembrie 2003)

Dynamo Magician Impossible: Walking On Water

Dynamo Magician Compilation NEW 720p 2012