Powered By Blogger

decembrie 30, 2012

Noul An sa va aduca… lumina in suflet si motivatia suprema de a exista… o raza de soare… caldura si bunatatea Dumnezeiasca… rasul inocent al copilariei… albul imaculat al zapazii… verdele firului proaspat al ierbii… curcubeul pe bolta sufletului… roua pura a diminetii noului inceput… LA MULTI ANI 2013!!!

Barry White-Just the way You are.

Dave Brubeck - Take Five - 1966

Norah Jones What am I to you? (Lyrics)

Norah Jones - Turn Me On

decembrie 13, 2012

NO COMMENT !!!!

Acum aproape optzeci de ani National Geographic Magazine, SUA, dedica doua numere “Romaniei vrajite”, o perla a Europei de Est si o tara plina de culori, obiceiuri strabune, ospitalitate rar intalnita si un Bucuresti ce “aduce un pic si cu New York”. Descrieri ce trezesc melancolie, zambet, dar si o oarecare tristete, fotografii “de colectie” ce infioara.
Doua numere National Geographic de peste 120 de pagini, pline de fotografii preponderent alb-negru, publicitate la vechi masini Plymouth, frigidere General Electric sau predecesorii “conversilor”, Keds, au ca main story Romania.
O Romanie cu Basarabia lipita de “patria muma”, o Romanie pitoreasca plina de folclor si oameni ospitalieri dar si de nelipsitii tigani mai mult sau mai putin nomazi ce erau deja pripasiti pe meleagurile natale. Se pare ca in acea perioada National Geographic scria articole mult mai ample decat in prezent, cu (si) mai multe fotografii, acoperind atat partile importante din istoria unui popor cat si geografia sa, observatii la nivel personal dar si obiectiv despre oameni, cladiri si obiceiuri.
In 1934, o echipa National Geographic incearca sa ajunga, intr-o masina ce acum este considerata in mod clar “de epoca”, in orasul Sibiu. Era dimineata, praful de sub roti se ridica inalt in timp ce, alene, taranii romani isi manau vitele la pascut. Nu a durat insa mult pana cand masina temerarilor americani s-a impotmolit intr-una din gropile ce inca ne fac faimosi in Europa si in prezent. Chiar si cu ajutorul mai multor trecatori nu au putut despotmoli masina asa ca au trebuit sa inopteze in ea, sub ochii curiosi ai trecatorilor si ai cainilor ce nu pareau prea incantati de prezenta straina. A doua zi insa, cu ajutorul unei duzini de oameni si a unei pereche de cai, au reusit sa scoata autovehiculul din sant si sa porneasca la drum, nu inainte de a fi “omeniti” de romani cu cateva felii de paine si miere, “mana cereasca” pentru ei.
Asa incepe articolul de peste 50 de pagini dedicat Romaniei, in anul 1934. Un inceput care, probabil, s-ar potrivi si in prezent, daca ai incerca sa treci prin anumite catune pierdute de lume, de printre dealuri, unde strazile nu au auzit de pavaj si unde taranul roman inca mana caruta cu boi pe poteci de padure. Echipa National Geographic avea sa petreaca mai multe luni in Romania, pentru a observa cat mai multe lucruri relevante despre tara. Autorii articolului remarca inca din prima pagina influentele culturale ale tuturor cotropitorilor ce au invadat, cu sau fara succes, tara noastra de-a lungul secolelor – romanii, hunii, tatarii, turcii – toti si-au lasat marca asupra poporului. Bucurestiul acelor vremuri era parca rupt complet de restul tarii, remarca autorii articolului. “Desi Paris poate reprezenta Franta, Bucurestiul nu prea se potriveste cu restul Romaniei. Aceasta capitala nu are aproape nimic in comun cu restul tarii. Este un oras vesel, cosmopolit, deseori numit «Micul Paris» din Balcani”. Arcul de Triumf era deja inaltat, construit cu ocazia incoronarii Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.
“Strazile orasului sunt aglomerate cu femei frumoase si imbracate cu gust, ofiterii de politie stralucesc in uniformele lor iar strainii contrasteaza uneori cu tiganii jerpeliti si taranii romani imbracati in portul lor traditional. Restaurantele si cafenelele, aproape tot timpul pline, rasuna pana in strada de dialoguri politice si barfe”, noteaza National Geographic 1934. La fel ca schimbarea garzii din Paris, care are loc si in prezent, aveau loc si in Bucurestiul acelei vremi parade militare regale, deschiderea Parlamentului de catre rege si o defilare demna de orice basm de Petre Ispirescu – caleasca regala, cu sase cai albi, strabateau strazile orasului sub privirile uimite ale trecatorilor. “Iarna ni s-a parut amuzant sa inchiriem o sanie cu zurgalai manata de cai si condusa de un birjar cu o caciula mare de blana si mantie de catifea. Inca mai sunt cativa birjari ce traiesc in Bucuresti si care se numesc Scopiti, acum aproape pe cale de disparitie. Barbatilor li se permite sa se casatoreasca dar la nasterea primului lor copil, acesta este sterilizat”. In acele vremuri George Enescu incanta inca Romania cu rapsodiile sale (el a decedat in 1955 – n.r.) si era asteptat “cu casa inchisa” si la Bucuresti. Per total, muzica buna strabatea strazile Capitalei tarii. “Am ascultat un dans fascinant al tiganilor, compus de un muzician roman foarte popular si care poate rivaliza cu oricare din lume. Il cheama Enescu, compozitor si violonist ce este asteptat in multe orase din Europa si America, dar nu cu mai multa iubire decat in tara natala. El ii incanta pe bucuresteni cu concertele sale in fiecare an”, noteaza National Geographic. Pe malul Dambovitei se intindea in perioada interbelica o piata mare unde comerciantii, ambulanti sau ce inchiriau magazine, insurau marfurile. Pentru ca multi nu stiau sa citeasca, multe magazine aveau atarnate placi cu produsele ce puteau fi gasite si cumparate inauntru. In jurul Bucurestiului, terenurile semanau cu cele din Kansas, de unde venea echipa National Geographic. Romania era una dintre putinele tari din Europa unde taranii purtau in mod curent haine populare. “Taranii romani sunt intotdeauna extrem de placuti. Tot timpul politicosi, veseli, muncesc mult desi deseori ineficient. Muncesc mult in padure si pe campii, pe ogoare, dar intr-o maniera primitiva, folosind uneltele stramosilor lor”, noteaza National Geographic, editia SUA din 1934. “In Predeal, unde am stat la o mica vila, am fost impresionati de modul de a spala al romanilor. Aruncau hainele intr-un cazan mare unde duceau apa aproape de clocot apoi le scoteau si le frecau de lemne speciale. Desi foarte rudimentar, hainele au iesit cum nu se poate de albe si curate. Apoi, cu un fier incalzit cu carbuni, le-au calcat si au iesit mai bine chiar decat cu aparatele electrice de care gospodinele din America sunt atat de dependente”. Din punct de vedere politic, dupa Primul Razboi Mondial, Romania a ales precum majoritatea tarilor din regiunea “partea de Est”. Marii proprietari au fost expropriati si hectare intregi au fost date taranilor pe bani putini. Rezultatul a fost ca acestora din urma le-a fost data mai multa putere ca niciodata. Marilor proprietari le-au fost oferite obligatiuni in schimbul terenurilor insa dupa 1926 moneda nationala s-a depreciat puternic asa ca acestea nu mai valorau aproape nimic la acea data. Taberele de tigani
In acele vremuri, tiganii inaltau multe tabere in Delta Dunarii. “De departe, tiganii pot parea un popor nomad romantic, placut. De aproape insa, cand ii vezi mizerabili si imbracati in carpe rupte, realizezi cat de departe este realitatea de mistic. Insa muzica lor este minunata. La aproape orice colt de strada poti intalni cate unul care este gata sa iti cante melodii din vioara pentru cativa lei”.
“Iarna mi-era mila de copiii tigani care, pe jumatate goi, cerseau la un colt de strada. M-am lecuit insa repede dupa ce i-am vazut pe doi dintre ei razand fericiti si zdranganind buzunarele pline de bani”. Unele lucruri, se pare, nu se schimba nici cu trecerea deceniilor. Constanta, cel mai mare port al tarii, pastra inca urme ale ocupatiei turce, mai ales in hainele unora dintre muncitorii de acolo. “Romania este una dintre tarile cu cea mai ridicata productie de petrol din lume, fiind intrecuta in 1932 doar de SUA, Uniunea Sovietica si Venezuela. Mii de barili de petrol sunt incarcati si trimisi spre export din Constanta, Galati si Braila”, nota National Geographic. Din pacate, in 1934. Principalele piete de desfacere pentru petrol erau Turcia, Egipt, porturile Mediteraneene dar si din Europa de Vest. Din Constanta se livrau si cantitai mari de grane. Inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, Balcic facea parte, de asemenea, din Romania. Acolo Regina Maria “a construit un superb palat de vara ale carei gradini sunt minunea coastei de est. Ne-a placut si Eforia, o statiune relativ primitiva dar unde am putut face baie in Marea Neagra, uitandu-ne la infinit la culorile in schimbare ale apei”. La Valcov, autorii National Geographic au fost incantati sa descopere “un pamant mai rusesc decat in Rusia”. “Valcov este ca o mica Venetie, canale de apa strabatand orasul pe toata lungimea lui. Pescarii pleaca la rasarit si se intorc la apus cu barcile pline de pesti. Pe sezon sunt prinse circa 18.000 de kilograme de peste, dintre care circa 5.000 kg sunt sturioni care ofera caviar, valoros. La New York, pretul pentru micile oua negre este foarte ridicat. Acesta era locul cel mai bogat in caviar din Rusia pana cand Basarabia a devenit parte componenta din Romania in 1918”, subliniaza autorii articolului. Transilvania interbelica
“Odata ce am intrat in cateva orase din Transilvania, diferentele au devenit clare deoarece aceasta provincie, candva parte din Ungaria, a decis sa devina parte din Romania dupa razboi. Se pot vedea costume unguresti si saxone purtate de barbati inalti cu trasaturi maghiare. Deseori arhitectura este diferita de restul Romaniei, casele avand o alura germanica. Peste tot, semnele sunt in trei limbi – romana, germana si ungureste”. Autorii articolului descriu, in cuvinte de lauda, Brasovul si a sa “Biserica Neagra” plina de carpete turcesti rare, dar si Sibiul (Hermannstadt) cu cladiri frumoase, muzee si biblioteci care atrag multi oameni de cultura si Sighisoara, “adevarata bijuterie, fortareata medievala pastrata aproape intacta de-a lungul timpului”. “Ar fi un pacat sa mergi in Romania cu trenul. Daca mergi cu automobilul, desi s-ar putea sa ai probleme cu strazile si indicatoarele, te poti bucura de privelisti minunate si, de asemenea, de ospitalitatea oamenilor. Deseori este bine sa mananci feluri traditionale, cum ar fi asa-zisele «sarmale» cu «mamaliga». Aceasta din urma este considerata mancarea saracilor in Romania”. Mergand cu masina prin Transilvania, autorii National Geographic au gasit reminiscente (intre timp disparute) ale tribului Turanian, trib invaluit in mister. Se presupune ca acestia ar fi facut parte din armatele cotropitorului Attila, ale carui hoarde se retrageau in est.”Casele acestora sunt construite din busteni si portile din lemn aduc in mod clar aminte de civilizatiile asiatice. Ne-a fost greu sa ne descurcam in aceasta zona pentru ca multi nu vorbeau nici romana nici engleza”.
In calatoria lor spre Moldova, echipa National Geographic a nimerit intr-un catun “de patru-cinci case” unde se sarbatorea o nunta. “Erau atat de curati, fericiti, fara nicio grija, incat problemele financiare si Marea Depresiune (terminata in 1933 – n.r.) pare sa fie la milioane de mile distanta. Erau aratosi in hainele lor de sarbatoare, cele mai frumoase pe care le-am vazut in Romania”. Autorii remarca si croiala hainelor, a broderiilor si subliniaza ca “intreaga lume” cunoaste maiestria romanilor in cusatura, croiala sau pictura populara. In acea vreme, haine croite in lungile ierni se vindeau la preturi mari peste tot in lume. “Olaritul este la fel de primitiv dar si minunat ca cel al nativilor indieni din America”.
Moldova si minunile sale (inca) ascunse Europei Segmentul din articolul publicat in 1934 privitor la regiunea de nord-est a Romaniei se potriveste foarte bine si in 2012. O serie de intrebari retorice ar trebui, probabil, sa dea de gandi Ministerului Turismului.
“Dar ce stie lumea despre bogatia bogatiilor arhitecturale si artistice din Romania – manastirile medievale, fortificate? De ce nu vin turistii aici sa se bucure de frumusetile monumentelor bizantine, asa cum se duc sa vada moscheile din Istanbul, de exemplu? De ce atat de putini oameni au vizitat si au povestit despre manastirile ce inglobeaza atata istorie si legenda? Simt ca insusi poporul roman este putin constient de valorile pe care le are in Moldova, de manastirile ce salasuiesc acolo”. Autorii articolului au facut atunci, poate cea mai buna reclama posibila Romaniei descriind, in termeni aproape poetici, senzatiile traite la vederea minunatiilor vazute in Bucovina si Moldova. Manastirile inaltate de Stefan cel Mare, unicul albastru de Voronet si picturile de o minutiozitate remarcabila sunt considerate “remarcabile si aproape de incredibil”. Mai mult, locul in care domnitorii de alta data le inaltau era “linistit, departe de orase”, astfel incat linistea era ca dintr-un templu. Legenda sagetii lui Stefan cel Mare si a copacului unde s-a inaltat ulterior Putna este descrisa exact cum o citeam cand eram copii. La Sucevita traia pe atunci un preot care, considera autorii, era probabil “oaia neagra” a tagmei sale. El avea o pisica neagra pe care o striga “Satana”. Venea si pleca atunci cand ii spunea preotul, asa cum sta bine oricarui animal de casa. Din alte regiuni, autorii descriu in aceiasi termeni si Manastirile Neamtu si Cozia, precum si bibliile rare pe care le gazduiau. Descrierea preotului care, cu piosenie, batea in clopot cu regularitate, impresioneaza. Autorii incheie articolul, in cea mai mare parte pozitiv, pe un ton elogiator care, probabil, nu ar strica nici in prezent. “Si astfel, in vaile adanci pline de fagi si stejari si pe crestele inalte ale Carpatilor, se afla aceste rare comori de o frumusete incomparabila, invaluite intr-o atmosfera de romanta legendar-medievala ce abia asteapta sa incante pe cel ce are curiozitatea sa le caute”.

Imnul Daciei 01

decembrie 10, 2012

OZN - DOSARUL ALBASTRU - Arhivele rusești se deschid

Top secret. Întâlniri intergalactice 15 august 1978. Oficial, în complexul orbital "Saliut-6 - Soiuz-29”, totul se desfășura conform pla¬nu¬lui, fără evenimente deosebite. Neoficial însă, co¬mandantul stației, cosmonautul Vladimir Kovalionok, lua legătura cu Centrul de control al misiunii de pe Pă¬mânt: "În dreapta luminatorului am observat un obiect foarte luminos, alb, de formă circulară. A staționat o perioadă lângă stație, apoi s-a rotit lent de câteva ori în jurul nostru, ca și cum ne-ar fi studiat. După care a dispărut în mare viteză”. În jurnalul de bord, pilotul Kovalionok a desenat o schiță a ciudatului obiect, descriindu-i mișcările neo¬biș¬¬nuite. În aceleași pagini, se găsește și mărturia cole¬gului său, cosmonautul Alexandr Ivancenkov. La în¬toar¬¬cerea lor pe Pământ, toate aceste date au fost pre¬luate de către o comisie specială și secretizate, iar cos¬mo¬nauților li s-a interzis să vorbească despre acest su¬biect. Chiar și astăzi, după 30 de ani, autoritățile în drept din Rusia evită să facă comentarii asupra comu¬ni¬cării emise de cosmonauți în acea zi, despre bizara întâlnire.
Generalul Vladimir Kovalionok, declarat de două ori erou al Uniunii Sovietice, cel care a petrecut peste 200 de zile în spațiul cosmic, susține că toți astronauții care au fost lansați în cosmos au avut parte de ex¬pe¬riențe similare. Din anumite motive însă, aceștia con¬tinuă să păstreze tăcerea. "Eu, personal, am văzut mai multe OZN-uri în spațiu, de diverse forme și dimen¬siuni. În cel de-al treilea zbor în spațiul cosmic, efec¬tuat din 12 martie până pe 26 mai 1981, la bordul navei «Soiuz T 4», am fost martorul unui eveniment ce pare incredibil. Priveam prin geamul luminatorului, când, deodată, am văzut un obiect zburător ciudat. Mișcările sale erau bruște, neobișnuite pentru o navă cosmică. Se oprea, staționa câteva secunde și pornea subit, schim¬bându-și traiectoria inițială. L-am strigat pe co¬legul meu, inginerul Viktor Savinîh, să aducă repede aparatul de filmat. Dar exact când acesta se pregătea să filmeze, obiectul a explodat, lăsând în urma lui doar un nor de fum, care s-a divizat în două părți, unite între ele. Forma lui era de halteră. Imediat am luat le¬gătura cu Centrul de control și am ra¬portat evenimentul. După câ¬teva ore a venit și lămurirea. Chipurile, ex¬perții înregistra¬seră exact la ora la care ra¬portasem noi ex¬plozia o emisie puternică de ra¬diații. Nici eu, nici colegul meu nu am crezut expli¬cația. Nu știu ce s-a în¬tâm¬plat în realitate în acea zi, dar, în mod categoric, acel obiect nu a fost rodul ima¬gi¬nației noastre”. "Dosarul albastru” conține sute de ase¬me¬nea mărturii, fă¬cute nu de oameni obiș¬nuiți, fă¬ră pre¬gătire specială, ci de cos¬mo¬nauți, piloți și mi¬litari, oameni cu ex¬pe¬riență, care pot face dis¬tincție între un obiect zburător ciudat și orice alt fe¬nomen na¬tu¬ral. După că¬derea cortinei de fier, toate ma¬terialele faimosului do¬sar au intrat în posesia cosmonautului Pavel Popovici, general-maior al avia¬ției sovietice, fost președinte de onoa¬re al Academiei de Ufologie Aplicată din Mos¬cova. În urmă cu câțiva ani, astronautul rus a dezvăluit un fapt cu mult mai tulburător: vânătoarea de OZN-uri era una dintre misiunile armatei so¬vie¬tice. Vânătoarea de OZN-uri Primul incident grav care a determinat armata so¬vietică să acorde atenție specială problemei OZN-urilor a fost cel care a pus în primejdie capi¬ta¬la rusă. Totul s-a petrecut în vara anului 1961, lângă localitatea Rî¬binsk, aflată la mai puțin de 100 de kilometri de Mos¬co¬va. Potrivit declarațiilor con¬semnate de militari, un obiect de mari dimensiuni, însoțit de câteva aparate ne¬identificate mai mici, a apă¬rut deodată deasupra ora¬șului, la o înălțime de apro¬xi¬mativ 20 de kilometri.
Imagini din „Dosarul albastru” La Co¬mandamentul militar cen¬tral din Moscova s-a dat alarma. Ofițerii de la centura de apărare antiaeriană din jurul capitalei au primit or¬dinul de a lansa o salvă de proiectile împotriva forma¬țiu¬nilor neidentificate și ne¬semnalate pe ecranele-radar. Dar toate rachetele lansate explodau înainte de a-și atinge ținta, la o dis¬tanță de trei kilometri. Ofițerii au realizat, cu stupoare, că siste¬mul electronic de ghidare și control de la sol al ra¬chetelor fusese neutralizat și preluat de către OZN-urile mai mici. "Jocul” periculos s-a oprit și legătura cu ra¬chetele s-a restabilit abia când modulele ansamblului neidentificat au dispărut de pe cer, cu o viteză colosală. Incidentul de la Rîbinsk este similar celui petrecut în septembrie 1964 în Statele Unite, când racheta Atlas a fost distrusă de un obiect neidentificat. Lansată pen¬tru un zbor de testare de la Baza aeriană Vandenberg, din California, racheta străpungea cerul cu o viteză de peste 20.000 km/oră când, deodată, un obiect misterios ce semăna cu un OZN a început să se învârtă în jurul ei. Aparatul de zbor de origine necunoscută a emis raze luminoase, lovind racheta de mai multe ori. Apoi, ciu¬datul obiect a dispărut la fel de brusc cum apăruse. Grav avariată, racheta Atlas nu a mai răs¬puns la co¬menzi și s-a prăbușit în largul Oceanului Pa¬cific. La câ¬teva zile, locotenentul Robert Jacobs, cel care supra¬veghease misiunea, a fost chemat la Comandamentul central al bazei. I s-a ordonat să îi instruiască pe toți mem¬brii echipei sale să păstreze tăcerea și toate do¬vezile să fie strânse și predate. Abia după 20 de ani, loco¬tenentul Jacobs a îndrăznit să relateze incidentul. După asemenea "ciocniri” neplăcute, petre¬cu¬te nu numai în spațiul aerian sovietic, dar și în alte țări, armata rusă nu mai putea ignora exis¬tența obiectelor zburătoare de origine necunos¬cută, care se arătau tot mai des. La Statul Major de la Kremlin soseau perio¬dic zeci de rapoarte, atât ale ofițerilor flotei și aviației, cât și ale cos¬mo¬nauților, în care se susținea că astfel de întâl¬niri puteau periclita chiar siguranța națională. În 1978, premierul sovietic Alexei Ko¬sîghin pro¬pu¬nea în¬ființarea unei grupări speciale pen¬tru stu¬dierea feno¬me¬nului OZN.
Vladimir Kovalionok Astfel, a fost cre¬ată organizația cu nu¬mele de cod "Setka” (Nă¬vo¬dul), al cărei program a fost împărțit în două di¬rec¬ții paralele. "Setka ști¬in¬țifică” se ocupa cu stu¬diul fenomenelor atmosferice și cosmice neo¬bișnuite, iar "Setka de apă¬ra¬re” avea ca misiune studiul impac¬tului acestor fe¬no¬mene necu¬nos¬cute asupra funcțio¬nării echi¬pa¬mentelor militare și asupra personalului din Ministerul Apărării. Conform afirmațiilor generalului Pavel Po¬po¬vici, cel care a studiat arhiva "Dosarului al¬bas¬tru”, din¬colo de scopul științific se afla, de fapt, un interes mult mai pragmatic: capturarea și studierea armelor eventualelor civilizații ex¬tra¬terestre, în fața cărora mașina sovietică de război se dovedea neputincioasă. "Deși denumirea oficială a organizației se schimba periodic, în mod strategic, din «Setka» în «Orizont» sau "Galactika”, obiectivul ei rămânea același: capturarea OZN-urilor. Dar de fiecare dată, aceste tentative se soldau cu un eșec”, susține generalul rus. În pragul unui război nuclear În anul 1982, un caz de o gravitate maximă a pus în stare de alertă întreaga conducere de la Kremlin. Ziua de 28 octombrie putea deveni începutul unui război nu¬clear. Incidentul s-a produs în apropiere de granița cu Po¬lonia, într-o regiune militară de o importanță stra¬te¬gică maximă. Deasupra bazei sovietice de rachete nu¬clea¬re, situată în regiunea Munților Carpați (astăzi în Ucraina de Vest), deodată au apărut opt obiecte lumi¬noase. Se roteau în jurul punctului de comandă, co¬bo¬rau la o înălțime foarte joasă și se ridicau brusc, cu o viteză incredibilă. Printr-o metodă necunoscută, obiec¬tele zburătoare neidentificate au pus stăpânire pe întreg sis¬temul de control și ghidare, dând comanda de lan¬sare a rachetelor nucleare. Pe panoul tehnic, butonul de începere a operațiunii s-a aprins, declanșând deschi¬derea trapelor de acoperire a puțurilor subterane în care erau poziționate rachetele. Ultimul pas pentru declan¬șarea lansării era introducerea unui cod ultrasecret.
Fotografii de arhivă O depeșă de maximă urgență a fost transmisă către Statul Ma¬jor General al Armatei. Pes¬te câteva minute, de pe ae¬ro¬dromul militar din Ujgorod din Ucraina au decolat cinci avioane supersonice de inter¬cep¬tare MIG-21, do¬tate cu rachete aer-aer. Dar până ce avi¬oanele să ajungă la des¬tina¬ție, obiectele zbură¬toa¬re neidentificate au abandonat operațiunea, nereușind să de¬codifice parola de acces și au dispărut de pe cer cu o viteză fantastică. Incidentul, considerat de forță majoră, a fost relatat de 36 de ofițeri ai bazei de ra¬chete nucleare. Mărturiile lor stau drept dovadă în dosarul ce a ajuns pe biroul coman¬dan¬tului Statului Major Ge¬neral al armatei sovietice. În ur¬ma a¬ces¬tor incidente, ex¬per¬ții orga¬ni¬zației "Setka” au ajuns la o concluzie îngri¬jo¬rătoare: nu ei erau cei care stu¬¬¬¬diau aceste fenomene i¬nex¬¬¬pli¬cabile, ci, mai degrabă, ei erau cei studiați. A¬ceasta a fost una dintre ipo¬tezele emi¬se recent de către co¬lo¬nelul Alexandr Plaksin, ex¬pert ști¬ințific în cadrul pro¬gra¬mului "Setka”, în perioada 1979-1991. "Deși, la vre¬mea res¬pec¬tivă, existau mai multe teo¬rii despre ori¬ginea OZN-urilor, după mai bine de 30 de ani, am ajuns la con¬cluzia că aceste apariții sunt rezultatul activității unei civilizații ne¬pământene extrem de avan¬sate. Fie pe planeta noastră există și o altă inteligență, într-o lume paralelă, fie de undeva, din cos¬¬mos, cineva ne urmărește atent”. Triunghiul rusesc al Bermudelor Regiunea Voronej es¬te una dintre cele mai enig¬matice zone din Ru¬sia, denumită de specia¬liștii în ufo¬logie "Triun¬ghiul ru¬sesc al Bermu¬delor”. Încă din anii '70, de aici se raportau cele mai multe apariții ale unor obiec¬te zburătoare neiden¬tifi¬ca¬te, ale unor feno¬mene inexpli¬ca¬bile, care înspăi¬mân¬tau populația. Bineîn¬țeles, de¬cla¬¬rațiile marto¬rilor erau clasi¬ficate și se¬cre¬tizate, la televi¬ziune sau în presă su¬biectele referitoare la posi¬bilitatea exis¬tenței unor for¬me de viață extra¬te¬restră fiind cu desă¬vâr¬șire interzise. Și totuși, în 1982, un caz șocant a scăpat exerci¬țiu¬lui de control al cen¬zu¬rii mass-media și a fost pu¬blicat în revista "Știință și tehnică pen¬tru tineret”.
Gen. Pavel Popovici Totul s-a petrecut în tabăra de vară pen¬tru copii "Mesteacă¬nul”, nu departe de orașul Borisoglebsk. În¬tr-una din zile, un grup de băieți în¬soțiți de doi profesori, au plecat în dru¬meție pe unul din dealu¬rile aflate la câțiva kilometri distanță de cabană. Nu mai aveau mult până să ajungă pe culme când, deodată, au zărit pe cer un obiect rotund, roșia¬tic, care a trecut cu mare viteză peste capetele lor, dis¬părând du¬pă deal. După câteva minu¬te, în fața lor, la o distanță de aproximativ 50 de metri, a apă¬rut un grup de patru "oa¬meni” foarte ciu¬dați. Sta¬tura lor era gigantică, de trei-patru metri, cu o constituție firavă. Se de¬plasau foar¬te ușor, ca și cum ar fi plutit dea¬supra pă¬mân¬tului. După spuse¬le martorilor, ființele a¬veau trei ochi, unul dis¬pus deasupra celorlalți doi. Mâinile lor erau foarte lungi și umerii aplecați în față. Copiii au țipat îngroziți și au rupt-o la fugă la vale, către cabană. În¬torcând capul, au văzut că ființele nu au pornit în urmărirea lor, ci, din contră, s-au întors și s-au îndreptat către direcția de unde veniseră. Uluitoarea întâlnire a fost confirmată și de cei doi adulți, însă povestea a fost primită cu neîn¬credere și zâmbete. Și poate că totul ar fi fost dat ui¬tării, dacă în aceeași după-amiază câțiva profesori nu ar fi văzut cu ochii lor, nu departe de cabană, un obiect zburător stra¬niu. Stătea nemișcat la o înălțime de câți¬va metri dea¬supra solului, părând a urmări mișcările din interiorul taberei. Contrariați, profesorii s-au îndreptat către ciu¬datul aparat, dar nu au apucat să facă câțiva pași, că OZN-ul a început să lanseze niște raze strălucitoare în direcția lor. Totuși, era clar că in¬tenția nu era de a-i lovi ci mai mult de a-i avertiza. Apoi obiec¬tul s-a înăl¬țat cu viteză și a dispărut în văz¬duh. Profesorii au des¬coperit că locul în care loviseră razele era complet ars. După trei ani, în Statele Unite apărea cartea ce¬lebrului astronom și ufolog Jacques Vallée, "Cronicile OZN-urilor din Uniunea Sovietică: Samizdatul cos¬mic”, în al cărei cuprins se afla și incidentul din tabăra de copii din Voronej. Ca o confirmare a straniilor apariții din tabăra "Mes¬teacănul”, recent, colonelul de aviație Ale¬xandr Kopeikin a relatat că, în același an, lân¬gă aerodromul mili¬tar Borisoglebsk, piloții sovietici s-au con¬frun¬tat cu fenomene simi¬lare. "Timp de peste 30 de ani, des¬pre acest eve¬niment s-a vorbit ca despre un accident. De fapt, a fost un atac. Un atac extraterestru. În ziua de 20 august, pilo¬tul instructor, loco¬te¬nen¬tul Ivanov, în timpul zborului de antre¬na¬ment alături de cursan¬tul Saijin, a ra¬por¬tat: «Pe direcția nord-vest, la altitu¬di¬nea de 2000 de metri, în fața noas¬tră, se vede un obiect strălucitor». Lo¬co¬te¬nen¬tul nu a mai aș¬tep¬tat răspunsul ofițe¬rului de la turnul de con¬trol și a pornit cu toa¬tă vi¬teza în urmă¬rirea ciu¬datului aparat. Când avionul MIG 21 s-a apropiat de obiectul neidentificat, piloților li s-a părut că OZN-ul zboară foarte încet. Dar, deo¬dată, viteza sa a crescut uluitor, îndreptân¬du-se țintă către sol, ca un ka¬mikaze. În acel moment, când loco¬tenentul Iva¬nov relata ce se petrece, legătura radio s-a în¬trerupt. Am sărit de la biroul de recepție radio și am fugit afară, pe pistă. Alături de mine, cu ochii țintă pe cer, mai erau încă șase ofițeri. Am văzut cum aparatul nostru de zbor se pre¬gătește, în mod straniu, de ate¬rizare. A coborât trenul de ate¬rizare, a re¬a¬lizat un viraj lin pentru a se putea încadra pe pista care se des¬fă¬șura la apro¬ximativ un kilometru dis¬tanță. S-a aplecat pe una din aripi și, brusc, viteza a scăzut peste normal și avionul s-a prăbușit pe câmpul de lângă ae¬ro¬¬drom. A fost ca și cum o forță teribilă l-a oprit, ca și cum ci¬neva l-ar fi apucat de coadă, deși în spatele lui nu se zărea nimic”.
Cosmonauții Kovalionok și Savinih Cei doi piloți de la bordul aparatului MIG-21, ins¬tructorul și cursan¬tul, au murit pe loc. Ime¬diat, la locul "acciden¬tului” au sosit echipele de intervenție și salvare. După câteva ore, locul era deja înțesat de echi¬pele spe¬ciale ale organi¬za¬ției "Set¬ka”, care strân¬geau cu ma¬ximă atenție toate dovezile. "Deși ac¬cesul în zo¬nă fusese limitat, urmă¬ream întreaga scenă de pe pis¬tele aerodromului. Deo¬dată, la o distanță de 150-200 de metri depărtare de lo¬cul prăbușirii, am văzut o ființă de o înălțime in¬cre¬dibilă, de aproximativ patru metri. Se uita în direcția «accidentului». Echipa «Setka» a luat-o la fugă, pe câmp, către ciudata ființă, care s-a întors încet și, în câteva clipe, a dispărut. Eve¬nimentul acelei zile pentru mine a rămas un mister. Cert este însă că pilotul Iva¬nov și cursantul Saijin au fost vic¬timele unui atac al unei nave de origine ne¬pămân¬teană. Într-adevăr, pro¬babil că cei doi piloți ar fi fost și astăzi în viață dacă nu ar fi pornit în urmă¬rirea OZN-ului. Am văzut de multe ori asemenea apa¬rate neidentificate și pot spune că, doar atunci când sunt provocate, ri¬postează”, a declarat colonelul Ale¬xandr Kopeikin. Afirmațiile sale sunt susținute de mărturiile mai multor ofițeri de avia¬ție, declarații care astăzi se găsesc în același "Do¬sar albastru”. Norul ucigaș După straniul accident, Mi¬nisterul Apărării a emis un ordin în care cerea tuturor piloților care decolau de pe pistele aerodromului de la Bori¬soglebsk să întoc¬meas¬că un raport detaliat al fie¬cărui zbor efectuat. Ac¬tivi¬tatea din zona Voronej era atent monitorizată de că¬tre cercetătorii și militarii orga¬nizației "Setka”. Cu toa¬te acestea, nici straniul fe¬nomen ce urma să se pe¬treacă în toamna anului 1984 nu a putut fi explicat. Sau, dacă au existat ipoteze care ar fi putut clarifica ce¬va în "Dosarul albastru”, acestea nu au fost făcute pu¬blice. 9 septembrie 1984. La ora 16 și 10 minute, de la sol se putea observa, cu ochiul liber, un obiect imens, ca un nor negru, ce stătea ne¬miș¬cat, suspendat deasu¬pra ae¬ro¬dromului Borisoglebsk. S-a stabilit că "norul” se afla la o altitudine de apro¬xi¬ma¬tiv 7000 de metri. Pe ecra¬nele radarului de scanare cir¬culară au apărut do¬uă obiec¬te, aparent două avioane. Când operatorul radio a în¬cer¬cat să raporteze eveni¬men¬tul, transmisia radio a fost perturbată de semnale parazite cu aceeași frec¬ven¬ță. Ulterior, lo¬cuitorii zonei au de¬clarat că atât posturile radio de pe undele medii și lungi, cât și echi¬pamentele de te¬le¬fonie au fost bruiate de un zgomot puter¬nic. Având în vedere caracterul neobiș¬nuit al si¬tuației și perico¬lul în care se puteau afla cele două avi¬oa¬ne ob¬servate pe ra¬dar, comandantul aero¬dro¬mului, Alexandr Ko¬¬peikin, fără a mai aștepta per¬misiunea superiorilor, a trimis pen¬tru intercep¬tare un avion la bordul căruia se aflau doi piloți. Ajungând la apro¬xi¬mativ același nivel cu ciu¬datul nor negru, pi¬loții au ra¬portat că di¬men¬siunea lui este mult mai mare decât se putea observa de la sol. Avea o înălțime de apro¬xi¬mativ 400 de metri și o lungime de peste un kilo¬me¬tru.
Col. Alexandr Plaksin De¬și au cercetat în¬treaga zo¬nă în cău¬ta¬rea celor do¬uă avioane, piloții nu au reușit să dea de ur¬ma lor. Hotărându-se să străbată no¬rul pe verticală, piloții au ridicat avionul la o altitudine de 7500 de metri. Dedesubt nimic peri¬culos nu părea să se pe¬trea¬că. Au început picajul direct în nor. Dar de îndată ce au pătruns în ceața densă și neagră, piloții au fost asurziți de un țiuit îngrozitor, ca o sirenă, provo¬cân¬du-le dureri de cap insuportabile. "De 18 ani zbor, am traversat, în cursele mele, furtuni teribile, dar o asemenea expe¬riență nu am mai trăit”, relata pilotul Garbunov în măr¬turia sa ulterioară. "Un vârtej extrem de puternic ne atrăgea ca un magnet, zdruncinând cumplit avio¬nul. Am crezut că aparatul nu va rezista și se va rupe în bucăți, odată cu mine. Capul mi se lovea de cabină. Cu eforturi uriașe, am reușit să întoarcem avionul și să ieșim din nor. Și de îndată ce am părăsit zona aceea nebuloasă, totul s-a oprit. Și vântul pu¬ter¬nic, și țiuitul asurzitor. Sunt convins că acel nor nu era o manifes¬tare a unui fe¬nomen natural atmos¬fe¬ric, ci, poa¬te, un fel de armă meteorologică a unei alte civi¬lizații, cu siguranță ne¬pă¬mântene”. Oficial, în 1991, după destrămarea Uniunii So¬vie¬tice, organizația "Setka” și-a încetat activitatea. Sau poa¬te și-a schimbat doar numele. Deși parte din infor¬mațiile cuprinse în "Dosarul albastru” au fost dese¬cretizate, ar fi totuși naiv să credem că ofițerii ruși au povestit tot ceea ce știau. Cert este că "jocurile” arma¬tei sovietice cu fenomenele și obiectele necunoscute s-au dovedit a fi foarte periculoase. Și asta pentru că, un¬deva în Univers, există o civilizație, probabil supe¬rioară celei umane, care nu se lasă observată, studiată și, cu atât mai puțin, manipulată.

decembrie 07, 2012

Mesaj dintr-o lume demult apusa…

ESEU … 

...am fost în acea lume diferită de a noastră, o lume de mult uitata, a celor ce au fost şi-au dispărut dar prezenţa Lor este încă vie prin tot ce a rămas din Timpul Lor şi mai ales prin Credinţa Lor, acea Credinţă care trebuia înţeleasă şi simţită de urmaşii Lor, de generaţiile care au urmat… Am urcat muntele fără să simt nici o urmă de oboseală, parcă grăbită să ajung acolo unde simţeam că sunt aşteptată, acolo de unde am fost chemată, erau mulţi oameni dar Eu nu i-am văzut, eram singură şi trebuia să ajung în interiorul muntelui, acolo unde sufletele celor care au apus au săpat ajutaţi de Credinţă şi braţe să dureze un Lăcaş Sfânt unde să se poată ruga în linişte, în singurătate, numai cu ei, numai cu sufletele lor… acolo l-am aflat pe Călugărul Daniel… acolo am descoperit chilia Moşului… acolo în acel loc am pătruns şi am stat cu ochii deschişi pentru a-i putea descoperi şi simţi, clipe ale Timpului Lui, în stânca unde nu poţi înţelege şi vedea decât dacă ai Credinţă şi Sufletul curat… acolo am descoperit şi înţeles semnificaţia pietrelor aşezate anume pe munte… acolo am fost EU şi numai EU în toate Timpurile Mele… dar până acolo am trecut printre bolţile pomilor încărcaţi de floare albă… m-am scăldat în cele patru vânturi… am luat cu mine verdele crud al naturii în priviri… am ieşit din stânca unde m-am născut a doua oară şi-am coborât pe cărarea muntelui străjuită de cei ce-au fost şi le-am auzit strigătul de luptă şi-am simţit pulberea cum se ridică sub bătaia copitelor aprigilor cai… acolo am auzit larma făcută de scuturi… de săbii… de armuri… acolo am auzit gemetele Lor… acolo m-am contopit cu Ei şi am simţit durerea, fericirea şi am înţeles că exist… acolo unde se află CETĂŢUIA NEGRU VODĂ… Mai târziu mi-am îndreptat paşii spre NĂMĂIEŞTI unde civilizaţia şi-a pus amprenta reducând astfel din unicitatea acelui Lăcaş în care cei ce-au fost reuşiseră să înfăptuiască Locul Sfânt unde cei mulţi se adunau întru’ Credinţă pentru a mulţumi Celui Drept pentru lucruri înfăptuite… sunt răvăşită… sunt răscolită… o mare parte din mine a rămas acolo … în munţi… în stâncă… în ruga celor ce mai au Credinţa lăsată cu Sfinţenie spre nemurire… am luat cu mine Credinţa stâncii pe care am mângâiat-o în neştire … am simţit-o cum m-a pătruns prin vârful degetelor ce le-am purtat cu duioşie, cu sufletul, cu gândul, cu inima, cu existenţa mea… cu toată fiinţa mea… am îmbrăţişat cu gândul Stânca şi Credinţa… şi mi-am contopit trupul cu Sfânta Stâncă simţind-o adânc… înalt şi mi-am lăsat sufletul purtat în ascultarea şoaptelor ce izvorau din munte… DA, AM FOST DIN NOU VALAHĂ ÎN TIMP ŞI SPAŢIU… şi numai EU şi STÂNCA ne-am şoptit un LEGĂMÂNT… şi m-am renăscut din Stâncă… din vuietul Strigătului de Luptă al Celor ce au fost Strămoşii Mei…Dacii…Da sunt o Daca…sunt o Valaha.. (Lorelei, satul Cetateni, septembrie 2003)

Dynamo Magician Impossible: Walking On Water

Dynamo Magician Compilation NEW 720p 2012

noiembrie 04, 2012

Bill Homann & the Mitchell Hedges Crystal Skull

TEMPLUL SECRETELOR: ATLANTIDA SI TERITORIUL ROMÂNESC

TEMPLUL SECRETELOR: ATLANTIDA SI TERITORIUL ROMÂNESC: Una din cele mai fabuloase legende ale civilizației pământene, Atlantida, a incitat mințile multor oameni de stiinţă, cercetători, da...

Secretul Vizualizare 1 Legea Atractiei

Legea rezonantei - ROsub

Razboiul parapsihologic - Dezvaluiri uimitoare (documentar RO)

octombrie 27, 2012

You will convert if you will see these images.

A Message from Archangel Gabriel

Am cerut putere si viata mi-a dat dificultati pentru a ma face puternic… Am cerut intelepciune si viata mi-a dat probleme ca sa le pot rezolva Am cerut sa pot sa zbor si viata mi-a dat obstacole ca sa le pot depasi Am cerut iubire si viata mi-a dat oameni pe care sa-i ajut in problemele lor Am cerut favoruri si viata mi-a dat potential Nu am primit nimic din ce am vrut, dar am primit tot ce aveam nevoie... Sa iubesti pentru a fi iubit, e omenesc; dar sa iubesti imbatat de transfigurare doar pentru a iubi este aproape DIVIN.

octombrie 10, 2012

Mircea Chelaru - Pietrele au început să vorbească

Miercuri, 26 septembrie 2012
"Oraşul dacilor de la Turdas" Da! Am fost acolo! Vă trimit, în premieră absolută, ceea ce am văzut la Turdas, pe traseul excavaţiilor autostrăzii. Am fost cu prof. Victor Craciun şi senatorul Avram Crăciun, alăturat fotografului Virgil Jireghie de la Arad. Priviţi îinscrisurile şi comparaţi-le cu cele de la Tărtăria şi Oţeleşti de Iaşi! Sau chiar cele de pe inelul de aur de la Ezerovo. Este numitorul comun al existenţei noastre inteligente de peste 20 de mii de ani.
Constatările sunt numeroase. Dar vom dezvolta public subiectul. Am facut acest demers pentru ca există deja emisă ipoteza descărcarii arheologice, ceea ce ar fi încă un gest criminal asupra identităţii noastre ancestrale! Scriu toate acestea pentru a se şti şi spre a se acţiona! Iată cum, aşa cum spunea fondatorul constiinţei naţionale, unicul Eminescu, pietrele au început să vorbească. Şi nu numai de azi sau de ieri.
Bucuraţi-vă! " Gen.(r) Dr. Mircea Chelaru, Vicepresedinte al Ligii Culturale Romane. ps. Din cauze tehnice nu am putut ataşa mai multe foto. Dar sunt deja o certitudine!
DESCOPERIRE FABULOASĂ, la Hundeoara! Ce s-a găsit sub pământ, te va pune pe gânduri! Petrea Pietreanu, Ramona Ştefan 24 August 2012, Ora 00:00, 46 comentarii Arheologii români au făcut o descoperire de senzaţie în judeţul Hunedoara! Aici a fost descoperit un oraş imens, cel mai vechi din Transilvania, şi chiar mai vechi decât piramidele egiptene!
De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi istoria României, ascunsă sub straturi de pământ, doar când autorităţile vor să mai construiască una-alta. E şi cazul celui mai vechi oraş din Transilvania, ridicat pe la anul 4.200 î.Hr, înainte să apară piramidele din Egipt (2.630 - 2.611 î.Hr.). Aşezarea a fost descoperită în timp ce muncitorii săpau pentru amenajarea autostrăzii Sibiu- Nădlac. Se întinde pe 100 de hectare Situl aflat în Turdaş, Hunedoara, se întinde pe 100 de hectare, are fortificaţii, cartiere, iar printre ruine au fost găsite multe vase şi statuete valoroase. "Un sistem de apărare din acea vreme, pe o aşa mare suprafaţă, nu s-a putut cerceta în Europa: costă foarte mult. Noi am avut această şansă datorită autostrăzii", a declarat Sabin Adrian Luca, coordonatorul cercetărilor. Scrieri de 7.000 de ani în aceeaşi zonă
Civilizaţiei Turdaş îi aparţine şi cea mai veche scriere din lume (aproximativ 7.000 de ani). Este vorba despre celebrele tăbliţe de lut (foto) descoperite, în anul 1961, la Tărtăria, localitate situată între Alba Iulia şi Orăştie. Acestea sunt inscripţionate cu semne asemănătoare cu cele ale scrierii sumeriene, dar cu cel puţin o mie de ani mai vechi decât orice alfabet. Scrierea a rămas, deocamdată, nedescifrată.

octombrie 08, 2012

Reactie la Rosia Montana

Un mesaj de suflet primit de la romani... “Sfartecarea trupului tarii :urmeaza pasii marunti ai Germaniei+Ungaria pe de-o parte si Israelului pe alta parte,care si-a indeplinit misiunea: ne-a cumparat deja. Prim-ministrul Israelului a raportat in kneset ca misiunea de a cumpara Romania a fost indeplinita. Pentru ca urmasii nostri sa mai afle vreodata cine au fost stramosii al caror sange le curge in vene. Acest material care l-am primit reprezinta o forma de protest a unor romani Sunt informatii despre Rosia Montana si despre valoarea ei fizica, despre valoarea spirituala a zonei si mai ales despre valoarea romanului si a Romaniei, aici si in lume. Acum cca 3 ani am fost in zona. AM VAZUT GALERIILE DACO-ROMANE DE PESTE 2000 DE ANI! EXISTA! NU SUNT O MINCIUNA! (n.b. scuze dar nu am reusit sa deschid fotografiile) Acolo se ascunde un tezaur urias ce nu va putea fi masurat nicicind in bani! Am gasit ghidul local recomandat (clandestin, in soapta, la ureche! - dureros!) care stie foarte multe (nu din presa!) si care ne-a dus in adincurile pamintului. Si mai ales ale istoriei. Si cind am iesit la suprafata ne-am dat seama in ce hau fara fund de fapt suntem pe cale sa fim aruncati. Cezar Aanicai, Iasi , mai 2010 " ...Rosia Montana este cea mai veche localitate din Romania, atestata de la anul 131 dupa Hristos. ..De-a lungul istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile Europei, facand din Rosia un orasel cosmopolit. ..Din Rosia s-au ridicat, de-a lungul timpului, multi luptatori ardeleni, cum au fost Simion Balint, George Gritta, luptator in revolutia de la 1848, alaturi de Avram Iancu.. ..In Rosia, stradutele inguste si pietruite, casele de patrimoniu, construite in stil baroc de arhitecti italieni (Strada siciliana), in urma cu aproape doua sute de ani, te transporta in alt timp.. ...Ultimele 330 de tone de aur si 1680 de argint vor sa fie exploatate, pana la ultima roca de minereu, de compania Gold Corporation, careia i-a fost concesionata exploatarea. ..Doar douazeci de mii de dolari pe an plateste statului roman compania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de kilometri patrati, inima de aur a Apusenilor. Concesiunea s-a facut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi inca sapte ani de-acum incolo. ..Vedem zilnic cum angajatii companiei intra in galerii, sub pretextul ca iau probe si fac masuratori, pana ce vor incepe oficial exploatarea, dar nimeni nu-i controleaza daca iau sau nu iau aur de-acolo... ..Uraniul ni l-au exploatat rusii in totalitate, iar acum vom ramane si fara aur, daca romanii nu se trezesc la timp. De la Bucuresti sau din alta parte a lumii nu-si dau seama de dimensiunile reale ale tragediei de la Rosia Montana , iar cand vin aici si afla adevarul, sunt izbiti de anormalitatea acestei situatii, de lipsa de reactie a Guvernului si a administratiei locale, fata de aceasta stare de lucruri. Toti scriu acolo ca nu-si pot inchipui ca vestigiile istorice, galeriile romane, bisericile si cimitirele istorice, bucati intregi de munte s-ar narui intr-un iaz de cianura. Toti ne incurajeaza sa rezistam! Toti vor sa fie de folos cu ceva, un lucru cat de marunt. Solidaritatea aceasta de la om la om face mai mult decat orice gest politic din departare, si acesta indelung asteptat. "Rezistati! Rezistati!" ne indeamna toata lumea, dar nu e usor, sa stiti, sa-ti traiesti viata ca in vitrina, observat, filmat si fotografiat tot timpul, pandit din fata casei, spionat obstructionat in orice faci sau ai intentia sa incepi. E o tensiune continua care slabeste numai de vineri dupa amiaza pana luni dimineata, atunci cand "observatorii" Gold-ului se aduna de pe ulite, unde se plimba in costumele lor spilcuite si cu ochelari negri la ochi, plini de emfaza (vezi Doamne, au cumparat aproape tot si ei sunt stapanii Rosiei), si pleaca cu masinile lor scumpe in week-end. Abia atunci, noi putem sa lasam garda jos si sa traim, sa ne strigam bucuriile sau sa ne plangem necazurile, pe un ton de normalitate. Si cum sa nu ravneasca la aurul Apusenilor, cand in el sunt, in procente mai mari decat oriunde in lume, si metalele rare atat de cautate de industria constructoare de nave spatiale: titan, vanadiu, wolfram, molibden. Daca macar un singur om va ramane aici si nu-si va vinde proprietatea, compania nu va putea sa treaca peste el. Cred cu tarie ca nu ne luptam cu morile de vant si ca lupta noastra nu e in zadar.Nu se poate sa scoti o localitate in afara existentei, pentru ca vrea o companie straina sa le ia acest drept in numele lacomiei. Daca litigiul cu Gold ar mai tine o suta de ani, rezistenta Rosiei s-ar stinge, treptat. Probabil, asta urmareste compania. Poate daca romanii si-ar lua un petic de pamant pe dealurile acestea si nu l-ar ceda in ruptul capului, atunci ei nu vor avea sorti de izbanda, in vecii vecilor. Iata, membri ai organizatiei mondiale "Green Peace" si-au cumparat loturi fie si de cativa metri patrati in Rosia Montana, pe care nu le vor vinde companiei cu nici un pret, ba chiar au confectionat tablite pe care scrie: "Aceasta proprietate nu este de vanzare", pe care le-au impartit rosienilor, ca sa descurajeze orice tentativa a companiei de a-i ispiti sa ii vanda casele. Acum, Gold Corporation (Gabriel Resources si alte companii subsidiare dupa care se ascunde) si-a angajat cea mai mare companie de publicitate din Bucuresti, a regizorului Bogdan Naumovici, ca sa le faca propaganda proiectului minier de la Rosia Montana. Chiar daca mult prea tarziu, reclama a fost oprita, in cele din urma, pentru minciunile continute in ea. O lovitura dura pentru companie. Avem nevoie de exprimarea solidaritatii cu lupta noastra. Sa vina aici cei care cunosc drama noastra, sa ne sprijine moral, sa aratam Gold-ului ca nu suntem asa putini, ca avem si pe altii de partea noastra. Sa facem si noi actiuni de intimidare, asa cum fac ei, nu doar sa tacem si sa inghitim. Noi suntem vreo 20 de familii, ultimii luptatori impotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici in ruptul capului. Oricati bani ne-ar da, cu orice ne-ar tenta, noi nu plecam. Mie sa-mi dea America toata sa fie a mea, si eu nu plec din Rosia Montana ." Eugen Cornea, capetenia rezistentei antigoldiste de la Rosia Montana: ”...am fost astazi la o intalnire cu profesori universitari si alti oameni pregatiti in diferite domenii care-si bat capul cum sa salveze muntii Apuseni de explatare si de distrugere totata. Sincer, nu pot sa stau nepasatoare la ce se intampla si simt ca daca eu nu ma ridic,tu nu te ridici, ala nu se ridica, nu ne ridicam cu totii, tragedia se va intampla si nepasarea de acum ne va costa enorm. Oamenii sunt constienti de amploarea situatiei de faptul ca astia care ne conduc stau sluj in fata banilor, ca au vandut tara pe nimic dar, in principiu, s-a recunonsut ca sunt multi Romani care vor bine, dar care nu il pot realiza, pentru ca, urmare a manipularii, au reusit astia sa ne demoralizeze si sa ne dezbine fiecare invitat, specialist pe felia lui a vorbit despre efectele, numai negative, ale explaotarii miniere pe care vor sa o inceapa la Rosia Montana. Prof. univ. dr. Ion Brad - membru al Academiei Oamenilor de Stiinta, biochimist, a explicat clar care sunt efectele cianurilor rezultate din exploatare asupra organismelor vii: moarte sigura pentru mediu plante, animale si oameni pe o raza de sute de km (inclusiv in tarile vecine) din cauza vaporilor de cianura care se ridica in aer Prof. dr. Vasile Boroneant, istoric, a povestit despre valoarea siturilor dacice, a galeriilor romane vechi de peste 2000 de ani si despre pierderea identitatii Poporului Roman si a intregului sau certificat de nastere Dacic, s-a vorbit despre faptul ca asta este rezarva strategica de aur a Romaniei, de care se stie de mii de ani, pe care dacii au exploatat-o cu masura si pe care au lasat-o mostenire urmasilor pentru gestionaterea independenta a Poporului Roman si despre faptul ca in Muntii Apuseni pe langa cea mai mare rezerva de aur si argint din europa, aur de o calitate ridicata, mult superioara, ar fi si o rezerva uriasa de wolfram metal mai scump decat aurul si mult mai pretios, greu de gasit, foarte necesar, in industria militara si spatiala si in economie in general sunt multe care se invart in jurul regiunii Apuseni pe care vor sa ii distruga e plin de zacaminte, si pe toate vor sa le exploateze, statul roman primeste nimic, adica 1 miliard de dolari in 20 de ani de exploatare, adica 15% iar explatatorii iau restul de 85%, si lasa in urma distrugeri istorice, ecologice, umane, NATIONALE, economice inestimabile. Pentru pamantul asta au murit Dacii, au murit marii Domnitori Romani, milioane de Romani de-a lungul secolelor ca sa il apere de asupritori si ca sa il dam noi degeaba astazi. pasivitatea o sa ne coste scump Eu cred ca nu putem sta indiferenti fata de mostenirea pe care o avem, care e a noastra.,nu a canadienilor sau a altora. E ca si cum vine unu sa iti ia casa cu tot ce ti-au lasat parintii, pamantul, hainele, amintirile, si tu te uiti la el cum o face si il lasi in pace. Ce e de facut? cum putem incepe sa ajutam ? Cred ca trebuie, in primul rand, ca toata lumea sa afle despre asta sa afle adevarul. oamenii nu stiu ce se intampla. apoi impreuna oamenii trebuie sa spuna NU !! Pentru asta rebuie sa ne gandim repede, pentru ca nu e timp, la ce anume putem sa facem, cum putem sa contibuim cu resursele pe care le avem, si aici ma gandesc sa punem in aplicare totul pentru scopul asta care ne priveste direct. sa punem in miscare pe toata lumea pe care o cunoastem, care, la randul ei va angrena mai departe alte roti. Doamne ajuta! Eu sunt dispusa sa cumpar cativa metri daca este o solutie.”

Un articol scris de Mihai Eminescu (în presa anilor 1870-1889)

Daca deranjeaza pe cineva scuze,nu am scris eu ci Eminescu si el nu are nici o vina,ca nu mai traieste dar gena natiei e neschimbata. "De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos. Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucureşti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, şi că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cum că o seamă de judecători şi de administratori în România sunt tovarăşi de câstig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea, lumea ar fi râs de dânsul şi totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opinia publică să se mai poată irita măcar. Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă şi fără capital nu mai e îndoială, că ceea ce au ei a pierdut cineva. Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe străzi, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie. Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijează însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie."

octombrie 05, 2012

Valoarea celorlalte metale rare de la Roșia Montană e mai mare de patru ori decît cea a aurului.

prof.univ.dr. Maria MOLNAR cercetător științific I Institutul de Economie Națională Academia Română
A lucrat vreme de peste 20 de ani la minele de la Rosia Montana, ca inginer geolog sef. Este omul care stie cel mai bine din Romania ce zacaminte sunt acolo. Si cu toate astea, niciun ministru din Romania nu a fost curios sa ii ceara opinia. Cititi mai jos ce crede specialistul Aurel Suntimbrean despre proiectul Rosia Montana. Reporter: Care-i cea mai mare problema a proiectului Rosia Montana?Aurel Suntimbrean: Discutiile nesfarsite in necunostinta de cauza. Nu am vazut niciun specialist, un geolog, un miner, un inginer de preparare, care sa discute problema cum trebuie. Trebuie sa analizeze specialistii. Sa se faca dezbateri televizate cu specialisti, nu sa vorbeasca oricine. Rep.: Unul dintre specialisti sunteti dumneavoastra…A.S.: Am pretentia, si mi-e jena ca o afirm, ca sunt cel care cunoaste cel mai bine zacamantul de la Rosia Montana. Rep.: Cat aur este acolo?A.S.: Aur este mult. As vrea sa va spun ca zacamantul de la Rosia Montana ii un unicat. Astazi, daca merg cu dumneata la Rosia Montana si dezlipim o bucata de roca cu tarnacopul, o macinam si spalam acel macinis cu apa, obtinem aur. Rep.: Dar foarte putin, banuiesc.A.S.: Da, dar la nivelul tarnacopului. Mii de ani oameni asa au trait, la nivelul tarnacopului si al lopetii. Azi un gram, maine zece, poimaine nimic. Acum, trebuie sa stiti ca cei de la Gold Corporation exagereaza in privinta cantitatii de aur pe care cica o vor extrage. Rep.: Dar de ce sa spuna ca e mai mult aur decat in realitate?A.S.: Nu stiu, banuiesc ca au interese pe bursa. in muntele Cetate si in muntele Carnic sunt evaluate 180 de milioane de tone de minereu. De ce spun asta? Ei au cumparat documentatia noastra, situatia zacamantului de la Rosia Montana, facuta in 1985. Documentatia a fost facuta sub semnatura mea, eram inginer-sef, aveam ultima semnatura. Documentatia facea o evaluare de 30 milioane tone de minereu, cu 1,05 – 1,1 grame de aur pe tona de minereu. Ei, pe baza documentatiei noastre, au recalculat ca zacamant ar fi 218 milioane de tone de minereu din care se pot recupera 300 tone de aur si 1600 tone de argint. Eu la o discutie cu planurile pe masa, pot sa le arat ca zacamintele aurifere de la Rosia Montana sunt distribuite pe verticala. Zonele cele mai bogate au fost si sunt la suprafata si cu cat cobori, continutul in aur scade. La muntele Cetate, daca la suprafata continutul e de 3 grame, la o adancime de 300 metri ajunge la 0,5 – 0,4 – 0,3 grame pe tona de minereu. Va dati seama ce diferenta? S-ar putea sa aiba surprize… Rep.: An muntii astia care vor fi rasi de pe suprafata pamantului e doar aur si argint, nu mai sunt cumva si alte metale rare?A.S.: As vrea sa va dau doar niste date, pe care le am si in fata. in 1970, uzina de la Baia Mare a extras din concentratele noastre: seleniu, indiu, galiu. in 1962, Icechim din Bucuresti, evidentieaza prezenta germaniului, 20 de grame pe tona de minereu. in 1973 am recoltat din cariera din muntele Cetate o proba de 350 kilograme de zacamant si am trimis-o la analiza la Institutul de Cercetari din Baia Mare. Vreau sa va prezint cateva din metale identificate: aur – 1,5 grame pe tona, argint – 11, 7 grame pe tona, arseniu – 5000 grame pe tona, titan – 1000 grame pe tona, molibden – 10 grame pe tona, vanadiu – 2500 grame pe tona, nichel – 30 de grame pe tona, crom – 50 grame pe tona, cobalt – 30 grame pe tona, galiu – 300 grame pe tona. Aceste probe si rezultate se afla in documentatia pe care RMCG-ul a cumparat-o de la Agentia Nationala de Resurse Minerale. Rep.: Aceste metale rare le vor extrage fara sa plateasca nimic?A.S.: Nimeni nu vorbeste despre ele. in orice discutie se vorbeste de 300 tone de aur, 1600 de tone de argint. De aceste metale nu vorbeste absolut nimeni. Din anumite informatii, in contractul de concesiune secretizat se spune ca orice metal in plus recuperat intra in beneficiul celui care exploateaza zacamantul. Rep.: Pfaaai de capul meu! Dar, ca pret, care sunt mai valoroase, tonele de aur si argint sau si mai multele tone din celelalte metale?A.S.: Cantitatile din celelalte metale sunt mai valoroase decat cele 300 tone de aur si cele 1600 tone de argint. intr-un document intocmit de un grup de profesori de la ASE – Bucuresti se spune, pe calcule, nu pe povesti, ca valoarea celorlalte metale rare de la Rosia Montana e mai mare de patru ori decat valoarea aurului si argintului de acolo. Rep.: Pe langa aceste alte metale rare, mai e si problema patrimoniului cultural, care nu se poate cuantifica in valute.A.S.: Absolut. Sunt sapte biserici: una greco-catolica in Rosia, de la 1741, apoi una ortodoxa, de la 1620, biserica ortodoxa din Corna, de la 1710, biserica greco-catolica din Corna, de pe la 1846 si restul biserici maghiare, de pe la 1850. Ar fi multe de povestit. Familia Gritta, o mare familie, renumita in toti Apusenii, cu Mihaila Gritta, care a trait intre 1762-1837 si care a gasit in galeria lui proprie 1700 kilograme de aur. Cu acest aur a facut sapte biserici si sapte scoli confesionale in Muntii Apuseni. Cine mai face asa ceva azi? Noi cica vom scoate 300 tone de aur, cu pretul caruia vom rade de pe fata pamantului doua localitati cu tot patrimoniul lor cultural-istoric, cu sapte biserici vechi, cu galerii romane unice in Europa, care pot fi vizitate in frac si cu pantofi cu lac, atat de bine-s amenajate si pastrate. de Alexandru Cautis | Buciumul.ro

Mama

poveste scrisa de Dan Puric 20 Aprilie 2012
Intr-o zi, asteptand sa vina liftul la parterul unui hotel am vazut, intr-un tarziu, cum, in pragul usilor automate care se deschideau, a aparut faptura blanda a unui copilas de o mare frumusete. In spate, discreta ca o umbra, mama lui. Dar, vai, la prima miscare pe care a facut-o, mi-am dat seama ca pustiul suferea de un handicap. Se misca greu, cu o incordare a intregului sau trupusor ce facea ca aerul sa se crispeze. Isi indrepta ochii rugatori spre mama sa si apoi, simtind sprijinul, indrazni sa paseasca. Dar pasul acela era cat o Golgota, nu pentrul sufletul lui, inca nestiutor, cat pentru biata sa mama. Si astfel, de acolo, din lift am vazut cum a coborat dragostea absoluta a mamei pentru copilul ei. Zeci de brate invizibile se intindeau in jurul lui ca aerul sa nu-l sfarame, sau ca privirea curioasa a celor din jur sa nu-i raneasca sufletul mai mult decat o facuse viata. Il apara parca, mangaindu-l incontinuu. Si, nu stiu de ce, in clipa aceea am avut revelatia ca asa trebuia iubit si acest popor roman de o frumusete rara, dar handicapat de o istorie mizerabila. M-am gandit instantaneu ca numai dragostea materna, cu dimensiunea ei absoluta ce putea iubi neclintit in fata istoriei potrivnice, ne mai poate ridica din tragedia prezenta. Dragostea de mama are ceva din dragostea lui Dumnezeu catre om, este acea “dragoste care nu cade niciodata”. Oare, astfel de mame nu sunt in fond niste martiri anonimi, ce zilnic isi ascund jertfa in tresaririle tacute ale fiintei? Si, de ce oare, m-a dus gandul ca la o prabusire dureroasa in gol, la poporul roman ? Pesemne ca am fost rapit de amintirea acelui biet preot de tara care, in timp ce neamul romanesc gemea sub piroanele criminale ale comunismului ce-ncerca sa-i zdrobeasca atata trupul cat si fiinta, indraznea sa spuna :”Ideologiile nu sunt bune pentru ca nu au mama”. Am citit candva o mica povestioara. Se spune ca, intr-o companie comerciala, un om tanar si cumsecade a murit. Mare a fost durerea colegilor sai, cand au vazut ce s-a intamplat, dar mai mare a fost surprinderea cand au aflat, nu se stie cum, ca sufletul bietului om, ajunsese in iad. Iar povestea spune mai departe cum, revoltati, acestia s-au dus pana la portile Iadului ca sa-l scoata de acolo. Dar, cu toate rugamintile si eforturile, nu au reusit. Apoi a venit directorul companiei, care s-a dus la randul sau sa-i roage pe cei care ii rapisera sufletul bietului om, sa-l elibereze. Dar totul a fost zadarnic. Disperati, in cele din urma, oamenii au apelat la episcopul locului, sa-ncerce sa faca ceva. Dar si in fata acestuia, portile Infernului au ramas inchise. Si astfel, peste toata aceasta nedreptate, zilele treceau fara speranta, adancind durerea celor care il iubeau. Pana cand, intr-o dimineata, in fata portii Iadului, cu pasi marunti, garbovita parca de o durere care-i tinea inima ca intr-un cleste, aparu o batranica. -“Tu, cine mai esti?”rasuna vocea, o voce inspaimantatoare coborata ca un trasnet din neantul Infernului. Necutremurata de nimic, decat de propria-i durere, batrana raspunse: _”Sunt mama lui. Lasati-ma sa intru! “ Si abia atunci, ca prin minune, portile Iadului s-au deschis, s-au deschis pentru intaia oara iar mama a intrat acolo ca sa-si salveze fiul. Niciun copil din lume nu a crescut vreodata atat de mult fata de mama lui, incat sa poata sa nu-i spuna mama. Ce sfanta ierarhie! De cand am fost mic si pana-n ultima ei clipa, mama imi dadea un sfat: -“Dragul mamei, nu-ti arata inima oricui!” Si nu stiu de ce, atunci cand imi spunea adevarul acesta, frumosii ei ochi albastri, erau strafulgerati pentru o clipa de o indefinita tristete. Parca ar fi vrut sa ma apere pentru tot restul vietii, si realiza ca nu putea. Dureroasa fatalitate, ce o facea sa-si traiasca viata din inabusite strangeri de inima, infinite griji ce-i marcau necrutator fiinta. O asiguram instinctiv ca totul o sa fie bine. Ca apoi, pe ascuns, sa ma arunc in valurile vietii. Iar viata, imi cerea sa nu imi ascund inima si abia atunci, destinul indiferent o lovea cu tarie, zdrobind-o. Prabusit, dezamagit cumplit de tradarile vietii, ma-ntorceam in mica ei garsoniera. Mama se facea ca nu-mi vede rana adanca ce ma-ngenunchease. Imi facea de mancare, apoi imi intindea masa avand grija sa am in farfurie bucatile cele mai bune. -“Lasa, dragul mamei, ca trece si asta!” Inima mea se refacea incet-incet, oblojita de invizibile si tandre mangaieri. N-aveam de unde sa stiu ca, vindecat, plecand apoi, inima ei ramanea cuprinsa de un suvoi de tristete, coplesita de singuratati. Se spune ca in “realitatea de Rai” oamenii aveau trupul acoperit de haina de har a inimii. Si atunci, oamenii isi vorbeau de la inima la inima. Ce minune facuse Dumnezeu, cand spusese ca “totul o sa fie la vedere!” Dar, ce cumplit ca acest “totul”a fost distrus, mai apoi, prin pacat. Si atunci, de rusine, se spune ca inima s-a ascuns in trup. “Trei inimi ai in tine, muritorule!” spun sfintii, “Cea a lui Dumnezeu, cea a sufletului tau si cea de carne si sange prin care curge viata . Si toate trei bat dimpreuna. Dar atunci cand in tine, inima Domnului nu mai bate, sa stii ca esti in moarte sufleteasca. Dar eu, simt ca langa inima lui Dumnezeu, mai este o inima …cea a mamei. Iar cand aceasta nu mai bate…esti singur!

octombrie 04, 2012

Scrisoare de Adio...

Nu am cuvinte...Adevarul doare atat de rau... "Unde este Dumnezeu, mama? Unde este Dumnezeu, tata? Nu vedeti ca innebunim fara El?" (scrisoare de adio) „Salvati sufletele noastre”, S.O.S….., asa a indraznit sa scrie cineva pe peretele closetului de la liceu (printre toate celelalte porcarii sexuale)... Da, acesta e strigatul meu nerostit, poate strigatul generatiei mele, innabusit in inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vietii de zi cu zi, de chistoace si sticle goale, de prezervative si seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele si corpul celui imbratisat nu din dragoste (ce e aia, poate ca nu stiti nici voi!), ci din disperarea aceea scarboasa a batranilor neputinciosi, de a nu fi singuri! Da, acesta e adevarul nostru, partea cea nobila si frumoasa din noi, si nu putem sa-l scriem decat pe peretii veceului! De cate ori deschidem gura sau intindem mana catre voi ne tratati ca pe niste cersetori: ne dati repede bani sau dulciuri sau toale ca nu cumva sa ne iasa de pe buze strigatul acesta periculos care v-ar pune in cea mai jenanta postura din viata voastra, aceea de a nu sti pentru ce traiti sau care e sensul vietii la care ne-ati chemat, nascandu-ne; ori ca nu cumva mana intinsa sa cerseasca Adevarul pe care nu-l cunoasteti, asta fiind maximum de onestitate de care sunteti in stare, pentru ca in rest ne mintiti fara probleme… De fapt, ne umpleti si noua farfuriile, cu ceea ce curge din televizoare… Ne dati bani si o rupeti la fuga sa faceti altii, lasandu-ne singuri cu cel mai viclean dintre monstrii acestei lumi: Banul. Parca el ar fi nu numai stapanul vostru ci si copilul vostru: de multe ori ma intreb daca voi faceti bani pentru mine sau eu m-am nascut ca sa dati un sens nobil sclaviei voastre… Desi nu suntem bogati, nici bancheri, nici afaceristi, in casa noastra se vorbeste mereu numai despre bani… Si cand mi-i dati o faceti cu satisfactia celui care si-a implinit deplin datoria sa, sfanta, de parinte… Poate ca deja nu mai stiti sa faceti altceva. Cand erati tineri v-ati vandut sufletele Banului, ati acceptat viata pe care o da Banul, in locul celei pe care o da Dumnezeu; si viata pe care o da Banul e o moarte travestita, asa cum iubirea pe care o da banul e prostitutie… Cand voi v-ati vandut sufletele ne-ati vandut si pe noi, chiar daca nu eram nascuti. Caci vanzandu-va ati facut din lume o piata de suflete… Stiu, dupa ce veti citi aceste randuri va v-a parea rau ca nu m-ati avortat… …desi majoritatea timpului mi-l petrec, ca un avorton, pe net, cautand acolo ceea ce nu mai gasesc in lumea voastra: o bucatica de viata proaspata, cinstita, care sa poata fi traita ca un om, nu ca o masina. Dar si acolo nu-s decat alti disperati ca mine, care ajungem sa muscam unii din altii, pentru ca si net-ul e pustiu ca si vietile voastre, dar cel putin nu doare ca minciuna care vine de pe buzele parintilor tai… Adeseori stau minute in sir privind lumina monitorului, simtind radiatiile ecranului ca o mangaiere rea, otravitoare… dar vadit rea si otravitoare, nu ca mangaierea involuntara pe care mi-o dati punandu-mi bancnotele in palma…. Oare de ce am ajuns noi, adolescentii de azi, sa spunem ceea ce simtim si gandim doar in scrisorile de ramas bun ale sinucigasilor? Nu mai e loc pentru Adevar in aceasta lume? Adevarul nu e bun decat pentru a muri?... Ma doare pana la os tot ceea ce va scriu, fiecare cuvant si fiecare virgula… Pentru ca si aceasta e o scrisoare de ramas bun… Am ajuns niste prefacuti care abia asteapta pauzele ca s-o zbugheasca printre blocurile din jurul liceului, acolo unde am ascuns o sticla de bautura si un pachet de tigari, unde dansam si radem si ne sarutam cu patima unui protest, scandalizandu-i pe locatari… Si ei, saracii, se tem de noi, nu ne spun nimic, le e teama ca o sa-i caftim cand vor iesi sa duca gunoiul…. Le e frica de pumnii nostri, pentru ca nu ne-au luat niciodata povara neagra din suflete… De fapt, sunt si unii care ne injura si ne alunga, cu acordul tacit al batraneilor fricosi de la ferestre, care parca toata viata n-au invatat nimic altceva decat sa-i alunge pe altii din sufletul lor…ca sa nu puna in pericol amarata lor de viata… pe care n-as primi-o nici de pomana! Voi ne dati bani stiind ca noi ii cheltuim pe bautura, droguri si sex protejat ( care va protejeaza de fapt pe voi de „complicatii”, de efectele nedorite ale vietii moderne, civilizatie!). Parca ati investi intr-un serviciu de deratizare care va scuteste de noi si de problemele noastre sufletesti ca de sobolani si gandaci de bucatarie… Imi dau tot mai mult seama ca voi aveti nevoie de industriile divertismentului mai mult decat noi: caci ce v-ati face voi, parintii, daca intr-o zi cand s-ar lua curentul, ar trebui sa tineti loc de calculator, televizor, bar si prieten la un loc? N-ati fi cu totul depasiti? Ati mai zambi asa frumos, relaxati, ca atunci cand ne dati bani ca sa iesim in oras?... Iata! Nici macar nu indraznim sa indreptam catre parintii nostri strigatul nostru de ajutor… Iata, ca nu credem in voi… Unde e dragostea care ne-ar fi dat aceasta credinta ? Ati vandut-o demult pe confort, pe gresia si faianta din baie, pe masina noua din garaj si pe toate celelalte fleacuri pe care mi le bagati in ochi ori de cate ori simtiti in mine revolta… Si ce ma doare cel mai tare: nu vreti de la mine decat un singur lucru: sa ajung la fel ca voi! Pentru asta ma platiti si-mi ingaduiti toate! Voi nu va puteti salva nici pe voi insiva… Nici societatea, nici scoala, forme de senilitate consfintite prin vot o data la 4 ani… Numai Dumnezeu ne-ar putea scoate din toata farsa asta tembela si murdara…Dar El…unde este? Unde este Dumnezeu, mama? Unde este Dumnezeu, tata? Nu vedeti ca innebunim fara El? Nu vedeti ca banii pe care ni-i dati sunt bani de inmormantare a sufletelor noastre? Nici profa de religie nu-L cunoaste pe Dumnezeu… Stie doar sa mute piesele unui muzeu religios din magazie in sufletele noastre… Ne mai atarna, in „colierul” disperarii noastre, un bolovan pe care scrie religie… O colega satanista m-a invitat sa ma alatur grupului lor… Am refuzat-o…. Oricum viata noastra obisnuita semana cumplit de mult cu ritualul si cultul lor: presupune respingerea, hulirea, batjocorirea si uciderea a tot ce este curat si nobil in noi ca sa ne accepte… Cine?! De aceea si ea si „tovarasii” ei se simt in aceasta lume ca pestele in apa si ceea ce pentru mine este dureros, pentru ea este placut….Practic ea imi cere sa ma bucur de rau, de absurdul in care ne cufundam tot mai mult… de anormalitatea relatiei noastre… Dar prefer sa mor decat sa accept asta… ……………………………………………………………………………………………… Dragii mei, scumpii mei parinti! Acestea ar fi trebuit sa fie ultimele mele cuvinte… Pregatisem totul, in detaliu… Cand a sunat Ana si mi-a zis sa mergem la manastire… Am refuzat si m-am dus sa ma culc; dar stand in pat m-am gandit ca daca tot m-am hotarat sa mor, ce mai conteaza? Daca cineva m-ar face sa ma razgandesc, inseamna ca hotararea mea e o iluzie, inseamna ca mi-e frica, inseamna ca nu fac decat sa spun cuvinte goale, sa-i mint pe toti ca sa ma dau in spectacol, si in cel mai scarbos, acela de a cersi atentie cu moartea ta… Cand orice ai face si tot nu esti bagat cu adevarat in seama, nu-ti mai ramane decat moartea: stii ca la inmormantare vor fi sentimente adevarate, ca vei fi plans si regretat asa cum nu ai fost niciodata, STII CA ATUNCI VEI AVEA VALOAREA PE CARE O MERITA ORICE OM DE PE PLANETA ASTA CAND ESTE IN VIATA, mila aceea esentiala care, oricat de cazut ai fi, te impinge sa te agati de viata… Stii ca oamenii de langa sicriul tau se vor fi trezit cu adevarat, ca te vor privi si-ti vor vorbi din inima… DIN INIMA…DIN INIMAAAA!!!!!!!!..... Asta am gasit la manastire, mama si tata: propria INIMA! Ma dusesem sa daram ultima reduta a vietii, ma dusesem sa infrunt si ultimele argumente ale sufletului, cele religioase… M-am dus cu o hotarare furioasa… Am intrat in chilia unui calugar subtire si palid, care privea in podea ca si cum ar fi urmarit o furnica prin microscop… Mi-a facut semn cu mana sa ma asez pe un scaun, apoi s-a asezat si dansul… Au trecut cateva minute pana cand sa-mi dau seama ca tacerea lui e mai puternica decat furia mea, si viata din trupul acela numai piele si os, inmiit mai tare decat lumea plina de disperare si ipocrizie din care veneam… Incet-incet, fara un sunet, inima mi se dezgheta: frigul din ea se evapora ca si cum suflarea calda a cuiva ar fi cuprins-o, ca si cum un suflet ar fi intrat in mine si mi-ar fi imbratisat sufletul ca sa-l incalzeasca… N-am crezut ca exista asa ceva, o astfel de dragoste…. Am vazut mereu numai atingerea trupurilor, imbratisarea lor disperata, care nu atinge sufletul, care lasa sufletele si mai singure si mai pustii …si mai reci… EXISTA DRAGOSTE, MAMA!!! EXISTA DRAGOSTE, TATA!!! Suntem in noiembrie si-n mine e primavara! Intelegeti? Sunt plina de izvoare care curg prin noroiul pe care l-au lasat toate iernile vietii mele in urma… care acum nu mai e ascuns sub falsul alb al zapezii…. Vad in mine toata murdaria lumii si am mai multa pofta de viata ca oricand! Dar e Soare pe cerul sufletului meu, Lumina si caldura, si stiu ca El are puterea de a usca totul si de a face sa creasca iarba; si ca vor iesi flori…. Stateam in chilia aceea, intr-o tacere tot mai calda si mai duioasa… Ma asteptasem sa fiu intampinata cu retinere, sa fiu judecata si combatuta, mustrata, luata la rost, sa mi se tina predici… Si nimic din toate acestea… Doar un preot calugar care tacea… Doar metaniile din mana lui se miscau incet ca un ceas care masura, nu timpul, ci mila… De la o boaba la alta, mila aceea plina de intelegere, tot crestea… pana multimea ei mi-a apasat inima atat de tare incat am izbucnit in plans… M-am aruncat la picioarele lui si am inceput, plangand in hohote, sa spun totul, TOTUL, TOOOOTTTUULLL…. Nu mai stiam cine si unde sunt, nu mai simteam spatiul si timpul…. Doream cu disperare doar ca bunatatea aceea ce mi se descoperise sa ramana cu mine: sa stau in casa ei si sa mananc la masa ei si sa privesc prin fereastra ei, sa fiu copilul ei, care se joaca in curtea ei, care se bucura de laudele ei… Si pentru asta trebuia sa spun totul, sa dau totul afara din mine, sa ma eliberez de tot ce fusesem pana atunci…. Sa dau afara tot ce era de afara, tot intunericul si scasnetul dintilor sufletului meu… Aici in dragostea aceasta ar fi trebuit sa ma nasc si sa locuiesc si sa cresc… Aici ar fi trebuit sa fiu dintotdeauna si sa nu cunosc altceva… Dar eu m-am nascut afara, din oameni izgoniti din Rai, care s-au invatat sa traiasca afara, in intuneric si-n mijlocul disperarii… Oameni care au colonizat ura si durerea continua… Oameni care locuiesc in mlastina si s-au invatat cu caldura ei fetida… Au uitat mireasma bunatatii si dragostei lui Dumnezeu… M-AM INDRAGOSTIT, MAMA! Iubesc, tata! Nu un baiat, nu o haina, nu o muzica, nu un liceu, nu o cariera! M-am indragostit de Viata, de Dumnezeu si de Om! Toate acestea m-au strans intr-o singura imbratisare de nesfarsita dragoste si duiosie cand m-au cuprins de umeri si m-au ridicat, nu de pe podeaua de lut a unei chilii, ci din adancul mormantului in care locuia sufletul meu… Acum, chiar daca lumea intreaga ar pieri, cu toate lucrurile si modele ei, FERICIREA MEA AR RAMANE NESTIRBITA! Pentru ca acum ea nu mai vine din afara mea spre inlauntrul meu, ca sa depinda de capriciile lumii: ci vine din launtrul meu si creste pana se revarsa in jurul meu: si nu trebuie decat un singur lucru: sa ramai credincioasa Izvorului ei, Iisus Hristos Cel Rastignit. Din El curge, nespus de bogata, aceasta iubire duioasa, mangaietoare care intelege si iarta si indreapta, cu nespusa blandete, toate ratacirile sufletului…. Atat mi-a spus calugarul acela la sfarsitul spovedaniei mele: Acesta Care a luat asupra Sa pacatele tale si ti-a dat iertarea, Acesta Care ti-a luat sufletul in brate ca pe un prunc si ti l-a incalzit cu Suflarea Lui datatoare de viata, este IISUS HRISTOS, Dumnezeu Care S-a facut Om, rastignit pentru vina ta si inviat pentru viata ta… Stiu ca nu veti intelege… Oare poate cineva, fara sa fi cunoscut el insusi, din experienta personala, cele scrise de mine? Dar totusi am indraznit sa va povestesc… totusi, indraznesc sa nadajduiesc, ca intr-o zi, veti intelege… In zori, dupa priveghere, la sfarsitul Liturghiei, parintele mi-a facut semn sa ma apropii si sa ma impartasesc… Nu va pot spune ce s-a intamplat atunci… Doar ca ceea ce am cunoscut in Sfanta Spovedanie a fost doar un mic prolog… Stiu ca nu puteti intelege… Dar va rog, va rog din toata inima sa ma credeti: NICIODATA NU MI-A FOST MAI DOR DE VOI! NICIODATA NU V-AM IUBIT MAI CURAT SI MAI MULT!... Aseara, cand v-am cerut bani pentru imaginara aniversare la care trebuia sa merg nu stiam ca am spus ultima minciuna… Stiam ca ma duc sa distrug si ultimul argument al vietii… Si, iata-ma, ca o intoarsa din morti, ca o iesita din iad! Ca o invinsa de Viata! Doar pentru ca Cineva a readus Dragostea pe pamant, deschizandu-si bratele inaintea noastra si imbratisandu-ne asa cum suntem cu pretul celor mai cumplite rani… Acum, dragii mei, am pentru ce sa traiesc… Am ce sa dau… Acum nu ma mai sperie nici o durere… caci Hristos le-a transformat pe toate in dureri de nastere ale Iubirii… Aceasta trebuia sa fie o scrisoare de adio… Si este! Spun ADIO intunericului, fricii si mortii, deznadejdii si singuratatii… Adio! In Numele Lui… ( dupa o intamplare reala)

septembrie 29, 2012

Trufia de a fi tanar de Alice Nastase in Conversatii




Imi amintesc perfect cum priveam catre cei mai in varsta atunci cand eram foarte tanara: cu politete, dar si cu mila, cu parere de rau pentru ei, cu bucurie pentru mine… Nu am sa uit niciodata cat de convinsa eram ca voi schimba lumea si voi trai tot ce e esential pana in 30 de ani. Cum credeam ca iubirile venite dincolo de deceniul al treilea de viata nu pot fi decat niste incercari expirate de a salva ceea ce nu mai poate fi salvat. As fi putut sa jur ca oamenii trecuti de 35, hai, 40 de ani, nici nu se mai gandesc sa faca dragoste. Ca orice tentativa erotica a cuiva trecut de prima tinerete n-ar fi decat un gest libidinos al unui om care si-a trait deja traiul, dar acum nu stie sa-si duca batranetile cu demnitate. Si, cu mare rusine si umilinta, imi amintesc mereu cum am spus cand aveam vreo 19 anisori si-o minte cat o gamalie, despre o femeie de cincizeci si un pic de ani, care mi se parea mult prea cocheta pentru varsta ei, ca e cu un picior in groapa, dar ii mai arde sa faca pe fasneata. Trecusem bine de 20 de ani cand am descoperit o formula cinica prin care numeam femeile trecute de 40. Sunt doamne “in etate”, spuneam, zambind superior. Si ma simteam bine gandindu-ma ca eu sunt cu mult mai dezirabila decat toate femeile acelea peste care viata a curs deja. Nu am cum sa sterg din istoria mea trufia pe care am purtat-o in gand ani de-a randul. Dar pot sa incerc sa ispasesc vorbind despre asta, cersind oprobriul care m-ar face sa ma simt certata si, dincolo de care as putea fi iertata. Viata mi-a platit fara mila politele pe care le meritam. Oricat de mandra am fost de anii mei tineri, n-am fost in stare sa-mi gasesc nici iubirea, nici rostul. Asa frageda si dezirabila cum eram, n-am fost nici pe placul, nici pe potriva cuiva care sa-mi fie partener de mare iubire. Marile deznadejdi le-am trait pe vremea cand niciun fir de rid nu-mi brazda chipul. Dar inima imi imbatranise de-atata nenoroc… A fost nevoie sa ajung in preajma “etatii” de care, odinioara, radeam pe furis, ca sa-mi gasesc dragostea si linistea. A trebuit sa astept decenii de-a randul ca sa descopar miracolul implinirii in tot si in toate. Si abia acum stiu ca nu exista varsta pentru dragoste, nici pentru frumusete. Ca tinerele care privesc cu dispret femeile mai in varsta, convinse fiind ca dragostea va veni mai intai la ele pentru ca au anii de partea lor, sunt doar niste proaste care se mandresc cu o calitate pentru care n-au niciun merit si care, oricum, se va risipi curand. Pentru ca nu exista numaratori care sa ne tina departe de implinire. Exista doar obstacole pe care ni le ridicam noi insine in calea fericirii. Exista doar lipsa de curaj sa traiesti, oricand, orice iubire ca si cum ar fi cea dintai si cea de pe urma.