Powered By Blogger

martie 08, 2008

ZIUA FEMEII - LA MULTI ANI!....IUBESTE-TE PENTRU CA ESTI UNICA!...



Blamata de multi dupa decembrie 1989, pentru ca facea parte din "zestrea" pe care fosta putere comunista o lasa in urma, ziua de 8 Martie continua, cu toate acestea, sa fie sarbatorita in fiecare colt de tara ? Care sunt originile acestei sarbatori? De cand se sarbatoreste in Romania? A existat o zi traditionala romaneasca a femeilor? La toate aceste intrebari ne-a oferit raspunsuri de specialitate muzeograful Victor Munteanu de la Muzeul de Etnografie din cadrul Palatului Culturii din Iasi.

Sarbatorita cu entuziasm in "epoca de aur", dispretuita si chiar blamata de multi dupa revolutia din 1989, ziua de 8 Martie a continuat insa sa fie privita ca o zi de omagiere a femeii. Multe voci sustin ca 8 Martie face parte dintr-o pleiada de sarbatori comuniste, fiind lasata mostenire de vechiul regim. Specialistii sustin insa ca aceasta zi, in care se aduce omagiu femeii, mamei, este mai mult de sorginte socialista. Totodata, acestia spun ca, la fel ca orice sarbatoare, 8 Martie sufera de lipsa de explicatie, dar ca nu trebuie privita cu suspiciune, chiar daca nu este o sarbatoare traditionala romaneasca.

Necesitatea unei zile dedicate femeii a aparut inca de la inceputul secolului, dar impunerea sa pe plan international s-a realizat in anul 1977, printr-o rezolutie a Organizatiei Natiunilor Unite (ONU). "8 Martie nu este o sarbatoare comunista, ci cel mult una socialista. A fost impusa de catre Natiunile Unite, deci nu are nimic de-a face strict cu comunismul. Originile ei sunt identice cu ale unui curs de apa, cu mai multe izvoare. Cred ca prima data s-a vorbit despre o zi nationala a femeii in anul 1909, la o intrunire a Partidului Socialist din Statele Unite, cand mai bine de o suta de femei invitate la respectiva intrunire au hotarat sa sarbatoreasca o zi nationala a femeii in ultima duminica a lunii februarie. Aceasta in contextul in care femeile luptau pentru drepturi egale cu barbatii, pentru dreptul de vot, o mare problema pe care socialistii au adus-o in discutie", ne-a explicat muzeograful Victor Munteanu.

Necesitatea unei zile dedicate femeii, care sa fie sarbatorita la nivel international, a aparut in anul 1910, la Copenhaga, in cadrul Internationalei Socialiste, fara insa a se stabili o data exacta. Ulterior, in anul 1911, femeile din Germania au stabilit ziua de 19 martie ca Zi internationala a femeii, zi care va sta in cele din urma la originea zilei de 8 Martie. "Ziua propusa avea rolul de a marca data de 19 martie 1848, cand regele Prusiei facuse prima promisiune in privinta dreptului de vot al femeilor. A fost primul semnal ca femeile vor avea drept de vot. La aceasta zi au aderat apoi si femeile din Elvetia, din Austria si din Danemarca", a mai precizat muzeograful.

Istoricul zilei femeii include si anii de dupa primul razboi mondial. In anul 1917, femeile ruse au semnat actul de nastere al actualei zile dedicate femeii, respectiv ziua de 8 Martie. Este si motivul pentru care, de cele mai multe ori, s-a produs asocierea zilei de 8 Martie cu comunismul.

"De fapt femeile ruse, care pierdusera foarte multi barbati pe front, au organizat un miting in care au militat pentru pace si pentru paine. Era sfarsitul iernii, fusesera trei ani de razboi, foamete. Acest miting s-a intamplat in ultima duminica a lunii februarie, dar in Calendarul Iulian. Cand s-a facut mutatia spre Calendarul Gregorian ziua aceasta a fost chiar 8 martie si a fost consfintita de Adunarea Natiunilor Unite, printr-o rezolutie, in anul 1977. Este o sarbatoare internationala a femeilor si a pacii si se sarbatoreste in toata lumea", a explicat Victor Munteanu.

Conform documentelor, in Romania 8 Martie se sarbatoreste din aceeasi perioada si a fost impusa in contextul vremii de regimul Ceausescu. Specialistii spun ca sarbatoarea a prins foarte mult, pentru ca nimeni nu avea nimic impotriva celebrarii unei zile a femeii. In prezent, ziua femeii este celebrata in majoritatea tarilor din Europa si in SUA, in functie de ceea ce fiecare popor intelege prin aceasta sarbatoare. In Anglia, spre exemplu, ziua este marcata de marsuri, intruniri, prin care este rememorata lupta femeilor pentru obtinerea de drepturi civile si politice.

Peste obiceiul impamantenit de a dedica ziua de 8 Martie femeii s-a suprapus si o tenta educativa, de sarbatorire a mamelor. "Adultii sarbatoresc femeia. Copiii nu pot sarbatori femeia, pentru ca are alte conotatii, ei trebuie sa sarbatoreasca femeia-mama".?

Babele, zilele fetelor si femeilor

In credinta populara romaneasca zilele cuprinse intre 1-9 martie sunt cunoscute sub denumirea de "babe" si au radacini in legenda Babei Dochia. Foarte important este insa faptul ca si aceste zile erau prin excelenta sarbatorite sau "tinute" numai de femei si fete. Babele, dupa cum bine se stie, isi regasesc originea in legenda Babei Dochia, o baba harca si o soacra rea, care, vrand sa o asupreasca pe nora sa, a trimis-o sa-i aduca fragi din padure la 1 martie. Fata a plecat plangand, dar, spune legenda, ajutata de Dumnezeu, a gasit fragi, i-a adus babei cofa plina, iar aceasta, crezand ca a venit primavara, a plecat cu oile la munte. A imbracat 9 cojoace, pe care din cauza caldurii le-a lepadat treptat si pana la urma a inghetat, transformandu-se intr-o stana de piatra. "Zeitatea este precrestina, numele insa este crestin. Este o confuzie facuta voit cu numele de Evdochia, care nu are nici o legatura cu personajul mitic al Babei Dochia. In civilizatia romaneasca exista acea perioada de trecere, de transformare a timpului si marile sarbatori aici isi gasesc locul, in perioadele de renovare a timpului, in care se pot face vraji de ursita, previziuni meteorologice si se pot face previziuni despre imaginea respectivei femei pentru anul care va veni. Fiecare fata sau femeie isi alege o baba in acest interval 1-9 martie si dupa cum ii incepe ziua asa ii va fi anul. Nu inseamna neaparat ca daca ziua e ploioasa sau innorata va fi neaparat un an rau, dimpotriva, e semn de fertilitate, de fecunditate. Daca ziua e insorita, asta inseamna ca asa va fi ea vazuta in anul care urmeaza de ceilalti membri ai comunitatii", ne-a mai spus Victor Munteanu.

Spolocania, sarbatoarea traditionala a femeii in Moldova

Daca 8 Martie nu poate fi considerata o sarbatoare traditionala a romancelor, traditia ne arata ca inainte de 1900 si mult dupa aceea, in zona Moldovei a existat o zi de sarbatoare numai si numai pentru femei. Aceasta zi era Spolocania, in traditia populara prima zi a Postului Mare. In aceasta zi femeile se adunau la carciuma din sat si beau rachiu pentru a se curata de gustul mancarurilor "de dulce". Denumirea zilei vine, cel mai probabil, din cuvantul ucrainean polokanie care inseamna "a curata".

In aceasta zi femeile spalau si blidele in care se mancase de frupt de-a lungul anului, acestea erau apoi urcate in pod si erau coborate dupa Pasti. "In partea Moldovei se sarbatorea Spolocania, inca tinuta in anumite zone. In aceasta zi numai femeile mergeau la carciuma, mancau si de frupt si traditia spune ca luau guri zdravene de rachiu ca sa nu ramana gustul mancarii de frupt. Era un episod ludic. Chipurile, ca sa nu-si dea seama barbatii ca merg la carciuma, isi luau de acasa si furca cu cate un caier de canepa, pentru ca era o sarbatoare care se tinea si pentru canepa. In acest fel, peste an canepa nu era atacata. Se chiuia dupa fiecare paharel de rachiu, crezandu-se astfel despre canepa ca va fi subtire. Se aruncau, de asemenea, ultimele picaturi din pahar in tavan, ca sa creasca inalta", a povestit muzeograful.
Din seria sarbatorilor celebrate de femei mai fac parte si Iordanitul, intalnit in sudul tarii (imediat dupa Boboteaza), Foca, zi in care numai femeile nu lucrau in vremile de demult (astazi nu lucreaza nici barbatii) si Rusaliile. Nu a existat insa o sarbatoare a femeilor care sa fie celebrata unitar in intreaga tara.
(de Otilia BALINISTEANU)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu